Vlahii din Cehia şi Polonia
Istoria sub ploaie
Ploaia curge deasă, dar fără vlagă, strălucind pe iarbă, pe pereţi şi ferestre. Stropii de apă par boabe mari de lumină şi asta dă locului un aer magic. Înaintăm printre casele de lemn răzleţe şi printre copacii pe care atârnă draperii de apă, ca printr-un tunel al timpului, spre un sat de aproape trei sute sau poate o mie de ani. Fiecare pas ne coboară mai mult în istorie, o istorie care însă musteşte de viaţă. Ciobanul care tunde oile într-un saivan, uriaşul cu mustăţi răsucite care fierbe magiun, veselul teslar care dă la rindea o bucată de şiţă, lăutarii care umplu valea cu cântecele lor ţâpurite, crâşma plină de lume, femeile care coc plăcinte şi pâine ori curăţă lâna oilor tunse cu foarfeci uriaşe de fier - nu sunt figuri de ceară dintr-un muzeu, ci oameni vii, vlahi autentici, aflaţi în rostul vieţii lor. De sărbători ei coboară din munte ca să le arate şi altora cum trăiesc. Îşi continuă aici, în unul din cele mai mari muzee în aer liber din Europa, la Roznov pod Radhostem, în regiunea Moravska Valaska, îndeletnicirile de acasă, din satele lor. Sate care nu s-au despărţit niciodată de casele vechi, acoperite cu şindrilă, de bisericile avântate spre cer, aşa de asemănătoare cu cele din Maramureş, de meşteşugurile şi obiceiurile vechilor vlahi, de cuvintele româneşti cu care au venit, demult de tot, din Carpaţi. Limba locuitorilor vlahi din Cehia şi Polonia păstrează o mulţime de "amintiri" româneşti: vatră, baci, jintiţă, brânză, colibă, putină, găleată, slănină... Hărţile locului sunt pline de ele: Bârnova, Câlţi, Gârbova, Rahova, Solonţ, Prelunca, Prislop. Valahii sunt la fel peste tot, în această Valahie ancestrală, care se întinde peste trei ţări. În satele lor miroase şi azi a fân ridicat în căpiţe, a balegă, a lapte proaspăt muls în şiştar, a foc vârtos de lemne, a
