Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fereastra cu minge

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 31 octombrie 2013 ·

World Cup la rugby e mai interesantă pentru englezi decît Cupa Mondială la fotbal. „A matter of perspective”, cum ar spune ei

Calificată la World Cup-ul lui Blatter, Anglia nu pare să tresalte emoțional prea mult. Asta în condițiile în care competiția din Brazilia se întîmplă anul viitor, adică peste vreo trei săptămîni pe Pămînt, la cît de repede trece vremea în secolul acesta.

În schimb, faptul că Anglia găzduiește, peste doi ani, Cupa Mondială la rugby face ca atenția să cadă toată pe evenimentul acesta. O altă Cupă. Plină de culoare, plină de cunoștințe vechi și de întîlniri care se repetă tradițional. Într-o țară unde fotbalul există, solid și creînd istorie aproape după fiecare etapă din Premier League. Dar unde alte sporturi precum rugby, cricket, golf coabitează perfect la nivel uman și valoric, fără să facă zgomot cineva degeaba pentru hegemonie și importanță.

Zilele acestea, rugbyul este foarte prezent în presa din insulă. Nu că de obicei nu ar fi. Dar acum, cu doi ani înainte de Cupa Mondială, pregătirile devin arzătoare și personajele – eroi. Se scot din sertare oamenii din trecut. De exemplu, Jonny Wilkinson. Care vorbește despre felul în care a trăit Cupa Mondială din 2003, cînd Anglia a cîștigat titlul. Ies la suprafață declarații de genul: “Cucerirea acelui trofeu a fost problema carierei mele. Nu m-am uitat niciodată la televizor la finala cu Australia”. Cuvinte puternice, marketing emoțional perfect, focalizarea pe un lucru care se va întîmpla în 2015. Accentul pe tradiție, pe bijuteriile Coroanei rugbystice, pe succesul din trecut.

Dar nu numai.

Importanți sînt și frații Burgess, trei din patru convocați la naționala Angliei. Sau Sonny Bill Williams, jucătorul All-Black, pe care ziariștii îl numesc din 2013, fără tresărirea unui posibil risc, viitoarea vedetă a Cupei Mondiale.

Ce fac englezii cu ce este al

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 35 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 53 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 26 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 14 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°