World Cup la rugby e mai interesantă pentru englezi decît Cupa Mondială la fotbal. „A matter of perspective”, cum ar spune ei
Calificată la World Cup-ul lui Blatter, Anglia nu pare să tresalte emoțional prea mult. Asta în condițiile în care competiția din Brazilia se întîmplă anul viitor, adică peste vreo trei săptămîni pe Pămînt, la cît de repede trece vremea în secolul acesta.
În schimb, faptul că Anglia găzduiește, peste doi ani, Cupa Mondială la rugby face ca atenția să cadă toată pe evenimentul acesta. O altă Cupă. Plină de culoare, plină de cunoștințe vechi și de întîlniri care se repetă tradițional. Într-o țară unde fotbalul există, solid și creînd istorie aproape după fiecare etapă din Premier League. Dar unde alte sporturi precum rugby, cricket, golf coabitează perfect la nivel uman și valoric, fără să facă zgomot cineva degeaba pentru hegemonie și importanță.
Zilele acestea, rugbyul este foarte prezent în presa din insulă. Nu că de obicei nu ar fi. Dar acum, cu doi ani înainte de Cupa Mondială, pregătirile devin arzătoare și personajele – eroi. Se scot din sertare oamenii din trecut. De exemplu, Jonny Wilkinson. Care vorbește despre felul în care a trăit Cupa Mondială din 2003, cînd Anglia a cîștigat titlul. Ies la suprafață declarații de genul: “Cucerirea acelui trofeu a fost problema carierei mele. Nu m-am uitat niciodată la televizor la finala cu Australia”. Cuvinte puternice, marketing emoțional perfect, focalizarea pe un lucru care se va întîmpla în 2015. Accentul pe tradiție, pe bijuteriile Coroanei rugbystice, pe succesul din trecut.
Dar nu numai.
Importanți sînt și frații Burgess, trei din patru convocați la naționala Angliei. Sau Sonny Bill Williams, jucătorul All-Black, pe care ziariștii îl numesc din 2013, fără tresărirea unui posibil risc, viitoarea vedetă a Cupei Mondiale.
Ce fac englezii cu ce este al
