Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Propun o nouă taxă. Taxa pe ipocrizie

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 ·

Acesta ar fi numele unei taxe care ar pica bine fiecăruia dintre noi. Nu de alta dar, de 23 de ani, cea mai mare parte a societăţii româneşti se plânge că este jecmănită de clasa politică coruptă. Clasa politică, pe de altă parte, se ceartă pe ciolanul mioritic şi strigă de fiecare dată când se află departe de el că cei aflaţi la putere fură.

În anul de graţie, 2013, lucrurile s-au complicat atât de tare în lumea politică din România încât, din varii motive, toţi par deodată şi la putere şi în opoziţie. Toţi fură laolaltă şi în acelaşi timp au grijă să strige cât mai tare HOŢII. Copreşedintele coaliţiei aflate la guvernare se declară nonşalant şeful opoziţiei şi, din când în când, mai renunţă de voie de nevoie la câte un ministru, propus de domnia sa, acuzat de procurori că ar fi furat câte ceva. Preşedintele României din ultimii 9 ani se declară un fel de erou al luptei anticorupţie, dar uită că a fost totuşi seful acestei ţări în toată această perioadă. Primul ministru se ceartă din când în când cu justiţia şi o acuză mai voalat, sau direct că nu-şi face treaba. Ba chiar se mai ceartă prin presă cu câte un procuror care nu-i place. Când nu are treabă cu justiţia se ceartă cu Preşedintele, pe care îl acuză de corupţie sau cu „tovarăşul” de coaliţie, care face pe nebunul. În toată această comedie de prost gust fiecare îşi foloseşte armele cum ştie mai bine. Preşedintele ţării îşi face un nou partid pentru că cel vechi nu-l mai ascultă, candidatul coaliţiei aflate la guvernare încearcă să-şi câştige votanţi înjurându-şi colegii aflaţi la guvernare, iar primul ministru pare uneori că nu mai înţelege nimic. Instituţiile publice, mass-media, mediul privat, chiar şi societatea civilă sunt folosite ca simple unelte împotriva adversarului politic. În spatele acestor lei în arenă se mişcă haitele de partid. Se învârt afaceri, se fac compromisuri şi în gener

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 16 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 50 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°