Era una dintre cele mai dure femei din compania respectivă. Am cunoscut-o cu ani în urmă, când am avut o colaborare de durată pe un proiect care o interesa foarte mult, iar emisiunea mea se mula perfect pe proiectul respectiv. Am avut amândouă de câştigat: eu - rating şi o finanţare care a uşurat, multă vreme, zbaterile emisiunii mele, ea - în calitate de directoare a unei companii reuşite, în urma căreia a devenit şi mai cunoscută.

Spuneam că era o femeie dură. Dar cred că descrierea trebuie completată. Era o femeie, în primul rând, frumoasă, apoi deşteaptă, ambiţioasă - ce spun? CRÂNCEN de ambiţioasă. E drept, ascensiunea ei s-a încolăcit în jurul unor bărbaţi celebri, care i-au netezit drumul spre înălţimi şi cărora, în compensaţie, le-a asociat câte un copil. Ajunsese să aibă trei. Copii, căci soţi nu avea niciunul. Nu avea nici timp de ei, nici suflet pentru a-i ţine lângă dânsa. Însă, dincolo de toate, ce-i al ei e-al ei: era o persoană deşteaptă foc, harnică, tenace, răzbătătoare. Avea însă şi un mare cusur - cum altfel?!: era înfiorător de rea! De regulă, femeile-şefe nu excelează în bunătate, însă la ea răutatea era aproape patologică. Se manifesta cu precădere în raport cu celelalte purtătoare de fustă din companie. Dar nici bărbaţii nu scăpau. Mai cu seamă cei de la care nu avea nimic de câştigat. De câte ori intram la ea în birou (ajunseserăm la o relaţie destul de apropiată, în jurul cafelelor grupându-se şi câteva confesiuni), mă apăsa atmosfera nefiresc de tensionată din jur: feţele spăşite ale celor care intrau cu vreo hârtie la semnat; chipurile plecate, voci şoptite, priviri îngrozite. Faţă de mine se abţinea, însă o subalternă mai guralivă mi se confesase că e un diavol de femeie, care le pizmuieşte pe toate pentru orice. Şi, în consecinţă, le face viaţa un iad. De aceea, în firma ei nu vedeam decât femei îmbrăcate şters, cu