Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bendeac, pe LISTA NEAGRĂ a unei vedete: "Când îl prind, ÎL BAT"

Publicat in Ziarul Ring, joi 31 octombrie 2013 ·

S-a certat cu toţi şefii de la televiziunile pe unde a lucrat, iar foştii lui colegi sunt dornici să-i plătească poliţe vechi. După ce a pierdut show-ul "iComedy" de la Antena 1, Mihai Bendeac riscă să fie lovit de unde se aşteaptă mai puţin.

Unul dintre cei care îi poartă sâmbetele lui Mihai Bendeac este Mircea N. Stoian, fostul asistent al lui Dan Capatos în echipa "Un show păcătos". Stoian a mărturisit, pentru "ring", că, dacă actorul îi va ieşi în cale, vor sări scântei: "Când îl întâlnesc pe Bendeac, îi dau un cap! Nu mă interesează ce are el cu Antena, dar, personal, m-a călcat pe bătături, iar când îl prind, îl bat, şi nu glumesc... O să i-o coc când se aşteaptă mai puţin. Chiar şi-o merită!".

"E un limbric, un actor ratat cu mintea cât o nucă"

Războiul dintre cei doi a început în urmă cu cinci ani, când Bendeac făcea parte din echipa "Mondenii", la Prima TV, iar Stoian se alătura echipei lui Dan Capatos. Înainte să vină la Antena 1, Stoian scria pamflete despre Bendeac în revista "Star". În replică, Bendeac l-a taxat dur pe blog: "Mircea N. Stoian. Aproape sigur habar n-aveţi cine e. Nici nu trebuie. Nu e nevoie să vă ocupaţi mintea cu orice limbric care apare la TV. (...) Un actor ratat cu mintea cât o nucă. Cea mai mică nucă din nucile mici".

Dacă îi pică proiectele TV, se întoarce la teatru

În ciuda criticilor lui Bendeac, Stoian are două variante pentru cariera sa: televiziunea sau teatrul. "Vreau să am propria emisiune. Dacă nu-mi ies proiectele pe care le negociez în perioada asta, mă voi întoarce în teatru. De aproape 30 de ani visez să joc într-o piesă anume, care e preferata mea, şi încă n-am avut ocazia, dar nu e timpul pierdut", ne-a mărturisit Stoian. Însă are şi o variantă de rezervă: "Vreau să scriu o carte despre limbajul nonverbal, să învăţ lumea să ştie

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 29 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 55 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°