Toate unităţile bancare din ţară care au cutii de valori sunt supuse unor verificări interne, Poliţia Română recomandând revizuirea standardelor de securitate. Verificările interne, dispuse în urma reclamaţiilor referitoare la dispariţii de bani din cutii de valori ale unei sucursale bancare din Piteşti, se fac la nivel naţional, în toate unităţile bancare ce au cutii de valori, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.
Eventualele plângeri privind dispariţia de bani sau bunuri vor fi înaintate Poliţiei, pentru a se demara anchete, au mai spus sursele citate. În acelaşi context, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), băncile şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) colaborează în vederea identificării suspecţilor infracţiunilor de furt din casetele de valori închiriate la unele unităţi bancare, potrivit unui comunicat comun al IGPR şi ARB, remis joi seară agenţiei MEDIAFAX. "Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor suspecţilor implicaţi. De asemenea, Inspectoratul General al Poliţiei Române a recomandat revizuirea standardelor de securitate ale unităţilor bancare, inclusiv în sensul asigurării monitorizării audio-video în spaţiile în care se găsesc casetele de valori", se mai arată în comunicat.
IGPR şi ARB mai precizează că, până la finalizarea investigaţiilor, funcţionarii bancari beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Miercuri după-amiază, numărul plângerilor privind cazul dispariţiei de bani şi bunuri din cutiile de valori ale unei sucursale bancare din centrul municipiului Piteşti ajunsese la 11, iar alte persoane care au casete de valori urmau să îşi verifice bunurile depuse la unitatea bancară. "Până acum, avem 11 reclamaţii. Toţi cei care au venit către Poliţie au reclamat că le-au dispărut sume mari de bani, cea mai mică este de peste 100.000 de euro, iar cea mai m