Un marcaj turistic are menirea de a defini un traseu de parcurs intre o locatie si o destinatie (obiectiv turistic), astfel incat cel care-l urmareste s-o poata face lejer si in siguranta chiar si in conditii meteo sau de vizibilitate redusa. Marcajul turistic (executat responsabil, profesionist) nu e nicidecum ceva arbitrar, realizabil „dupa cum vrea muschii managerului de proiect”. Exista o simbolistica national acceptata si standardizata specifica tipurilor de trasee turistice. De exemplu, punctul (rosu, albastru, galben) semnifica un traseu marcat in circuit, adica pleaca dintr-o locatie si dupa un anume parcurs, trecand pe la obiectivele tinta vizate, ajunge obligatoriu in locatia initiala.
Am recurs la aceste precizari dupa ce la 5 septembrie, parcurgand impreuna cu I. Pop Topo poteci-trasee din versantul vestic al Ignisului aferente zonei vailor Berdu, Cornesita, Slipului, Fantana Stanei si Culmea Comorilor, intalnisem un „mizerabil ghiveci” de marcaje turistice fara nicio noima, nu orientative, ci de-a dreptul derutante pentru un turist care s-ar increde si lua dupa ele, inclusiv din perspectiva timpilor aiuristici inscrisi pe sageti.
Duminica, ora 7.30, temperatura 3 grade C: pornim din Baia Mare spre Ferneziu-Lunci. Acolo sunt doar 2 grade, iar ingustele lunci de pe malurile vaii Firiza sunt argintii metalice din pricina brumei, a patra in aceasta saptamana, doar scortosii arini sunt inca verzi si intunecati. Albia bolovanoasa e aproape seaca, putina apa prelinsa printre bolovanii andezitici multimilenar rulati avand un dubios si inexplicabil aspect lesietic. In capatul Luncilor soseaua se bifurca, strada Imasului continua inainte spre Firiza in timp ce foarte scurta strada Lunci se desprinde inspre inainte si la dreapta, catre fostul Fierastrau din avalul micului baraj Berdu, rampa de depozitare a bustenilor si sortare-prelucrare
