Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul de paturi pentru diabetici îi nemulţumeşte pe aleşii judeţeni

Publicat in Magazin Salajean, joi 31 octombrie 2013 ·

Consilierul judeţean Dari Toma a cerut administraţiei judeţene, dar şi conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău suplimentarea numărului de paturi existent la Compartimentul Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Secţiei Interne a celei mai mari unităţi sanitare din judeţ.

Udemeristul a atras atenţia conducerii Consiliului Judeţean Sălaj că din cauza numărului insuficient de paturi, internările pacienţilor se fac după regula „o săptămână bărbaţi, o săptămână femei”. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât în judeţ sunt diagnosticaţi cu diabet aproape 12.000 de persoane.

Laurenţiu Barna, managerul SJU Zalău, a recunoscut că în Compartimentul Diabet nu pot fi internaţi, în acelaşi timp, şi femei, şi bărbaţi, însă a dat asigurări că, la nevoie, pacientele pot fi mutate într-un alt salon din cadrul Secţiei Interne.

„Într-adevăr, numărul bolnavilor de diabet din judeţ este mare, însă nu toţi necesită spitalizare. Permanent, indiferent de numărul pacienţilor, dacă sunt, de exemplu, cinci bărbaţi în salon şi trebuie internată o femeie, găsim posibilităţie pentru a o interna într-un alt salon din secţie. Vom găsi mereu soluţii pentru ca să nu limităm la cinci numărul de internări”, a menţionat Barna.

Cât despre propunerea alesului judeţean, managerul SJU consideră că se bazează pe faptul că „unii doresc să-şi facă clinică în secţie”.

La rândul său, Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj, a sublinat că „importantă este flexibilitatea în cadrul secţiei” şi că suferinzii de diabet ajung să fie internaţi din cauza complicaţiilor date de boală. Tocmai de aceea, consideră Marc, pacienţii pot fi spitalizaţi şi în alte secţii. Ideea a fost susţinută şi de consilierul judeţean social-democrat Augustin Pop, medic dermatolog, care a spus că „nici în Europa, nici în Statele Unite ale Americii, nu există clinici speciale de di

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Alegeri Locale Braşov 2024. Predare de putere sub Tâmpa: George Scripcaru recâştigă Primăria Braşov în faţa lui Allen Coliban

Mediafax acum 33 minute
„Experimentul userist s-a închiat. Oamenii au ales deblocarea Braşovului”, spune George Scripcaru, pe pagina sa de Facebook, luni dimineaţa. După centralizarea a 91% dintre procesele verbale diferenţa dintre George Scripcaru şi Allen Coliban era, lu

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul liberal al municipiului Piatra Neamţ recunoaşte că a pierdut în faţa social-democratului Adrian Niţă: Diferenţa mică de voturi nu face decât să ne înveţe lecţii şi să ne motiveze să fim mai buni

News.ro acum 33 minute
Primarul PNL al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile pentru Primăria Piatra Neamţ în faţa contracandidatului PSD Adrian Niţă, la o ” diferenţă mică de voturi”.

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum o ora
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Rezultate parțiale la Iași, după numărarea a 60% dintre voturi: Mihai Chirica-33%, Marius Bodea-25,1%, Cosette Chichirău-14,2%

G4Media acum 58 minute
Rezultatele parțiale publicate de AEP arată că, după numărarea a aproape 60% dintre voturile exprimate pentru funcția de primar (peste 170 din 261 de secții), Mihai Chirica își consolidează prima poziția cu 33%, notează Ziarul de Iași. Actualul edil

Sora liderului nord-coreean avertizează cu privire la o nouă ripostă la difuzoarele şi pliantele sud-coreene

News.ro acum 52 minute
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un a avertizat cu privire la o nouă reacţie împotriva Coreei de Sud, dacă aceasta va continua să folosească difuzoarele şi să împrăştie pliante pe fondul tensiunilor în creştere, relatează Reuters. "Î

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Lista viitorilor europarlamentari ai României: Câţi eurodeputaţi va trimite fiecare partid din România în noul Parlament European

Mediafax acum 3 ore
Câte locuri în Parlamentul European va avea fiecare partid ce trece pragul De menţionat este că unii politicieni de pe liste se pot retrage şi astfel locul lor va fi luat de următorul nume de pe lista lărgită. Conform datelor Exit POLL, alianţa PSD

Rezultate Alegeri Locale Muscel 2024. Elena Lasconi, în luptă cu recordurile: scor de aproape 70% pentru un nou mandat

Mediafax acum 33 minute
„Mulţumesc! Unii învaţă istorie, alţii citesc istorie, NOI, ÎMPREUNĂ o facem. Încă nu s-a finalizat numărarea voturilor, însă în 23 de secţii din 26 am obţinut aproape 70 la sută pentru primar şi la 23 secţii din 26 am obţinut peste 51 la sută pentr

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 11 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 7 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°