Remus Borza s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat de procurori, acesta declarând că a fost citat de marţi, dar că nu s-a putut prezenta până acum din motive obiective.
Borza nu a precizat în ce dosar a fost chemat pentru a fi audiat, arătând că va da mai multe declaraţii la ieşirea de la DNA. Numele lui Remus Borza apare în dosarul de mită privind vânzarea de energie, în care au fost arestaţi Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă.
Avocaţii lui Ioan Mihăilă au arătat, marţi, la judecarea recursului împotriva arestării preventive a clientului lor, că denunţătorul din dosar, Remus Vulpescu, a încheiat la un moment dat un contract de 2,2 milioane de euro cu firma avocatului Remus Borza, "dar nimeni nu observă". Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.
Procurorii au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a celor doi, că Eugen Brădean l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de