Născut la Bucureşti, în 1963, în casa plină de cărţi a poetului Anatol E. Baconsky, era normal ca micul Teodor să aibă ca pasiune…lectura. Acest lucru îi va călăuzi paşii în mod absolut firesc pe bulevardul Dacia, la Biblioteca Franceză (Institutul Francez de astăzi) şi acolo, miracol, descoperă albumele cu aventurile desenate ale lui „Tintin şi Milou“.
Lectura acestora îl vor marca definitiv, aşa cum vom vedea mai târziu. După absolvirea examenului de bacalaureat în domeniul filologie-istorie, în 1981, este admis la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa patru ani mai târziu.
În 1990 primeşte o bursă de studii pentru doctorat din partea Guvernului francez, studiind la Université de Paris-Sorbonne între anii 1990-1994, timp în care obţine Diploma de Studii Aprofundate, în anul 1991 şi apoi Doctoratul în Antropologie religioasă şi Istorie comparată a religiilor cu calificativul „magna cum laude“, în anul 1994. Sorbona se află în Cartierul Latin, iar acesta este paradisul bedefililor parizieni, cu cele zece librării de benzi desenate concentrate pe o rază de câteva sute de metri în jurul Universităţii. Chiar dacă avea mult de învăţat, putem fi siguri că ambiţiosul student nu a putut rezista tentaţiei de a-şi „clăti“ privirile în paginile revistelor şi albumelor de benzi desenate franţuzeşti.
Revenit în România, lucrează o vreme în învăţământ şi în televiziune, înainte de a intra în diplomaţie, ca Ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (Vatican), Republica San Marino, Portugalia, Franţa, Andorra şi Monaco, iar în final va fi chiar Ministru al Afacerilor Externe, între 2009 şi 2012.
În paralel, Teodor Bacosky semnează cărţi şi articole şi are o rubrică permanentă în revista „Dilema Veche“, „Turn inclinat“. Aici nu-şi uită prima sa pasiune, banda desenată şi, natural, scrie în articolele sa