Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 1 noiembrie 2013 ·

După succesul privatizării prin listare pe bursă a transportatorului feroviar de marfă PKP Cargo, guvernul polonez ia în considerare şi cotarea companiei de transport de pasageri PKP Intercity, scrie Warsaw Business Journal. PKP Intercity ar putea fi listată în următorii cinci ani, a afirmat ministrul transporturilor Slawomir Nowak. „Sper că în cinci ani Intercity va urma calea deschisă pe bursa de la Varşovia de PKP Cargo”, a spus ministrul. Trezoreria deţine 65,7% din PKP Intercity, în timp ce restul participaţiei este controlat de grupul feroviar de stat PKP. „Trebuie să facem PKP Intercity profitabilă înainte să listăm acţiunile”, a atenţionat directorul general al PKP Jakub Karnowski. El vrea să privatizeze anul viitor PKP Energetyka şi PKP Telekom. Acţiunile PKP Cargo au deschis, miercuri, în prima lor şedinţă de tranzacţionare pe bursa de la Varşovia în creştere cu 18%. BERD a achiziţionat o participaţie de 5,1% din companie.

Alexei Miller, directorul general al monopolului rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom, a anunţat ieri începerea lucrărilor de construcţie a secţiunii bulgare a gazoductului rus South Stream. Anunţul a fost făcut cu ocazia vizitei lui Miller la Sofia, unde a discutat cu premierul bulgar Plamen Oreşarski, scrie agenţia Novinite. „Astăzi începem construirea secţiunii bulgare a gazoductului South Stream. Acesta este un eveniment glorios”, a declarat şeful Gazprom. El a subliniat că South Stream este cel mai important element al garantării siguranţei energetice a Europei, deoarece gazele destinate UE trec direct prin Bulgaria. Gazoductul evită Ucraina, un important nod de tranzit, dar o zonă de conflict pentru Gazprom. Pentru că va fi tranzitată de gazoduct, Bulgaria va cumpăra gaze ruseşti la preţuri mai mici, a mai spus Miller, menţionând că primele livrări vor fi efectuate în decembrie 2015. Ministerul Economiei se aştea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°