Un fost imam al uneia dintre cele mai mari moschei din Suedia a trimis ilegal în Siria, în ultimele 18 luni, o cantitate importantă de armament, cumpărat în principal din Libia, dar şi din ţări europene ca Bosnia şi România, dezvăluie joi postul public de radio suedez.
Potrivit unor surse citate de post, acest cetăţean suedez este una dintre cele mai importante persoane implicate în aprovizionarea cu armament a rebelilor sirieni, în contextul în care aceştia se confruntă încă de la începutul războiului civil, în urmă cu peste doi ani, cu problema accesului la arme, pentru a se putea apăra împotriva armatei bine echipate a preşedintelui Bashar al-Assad.
Timp de mai mulţi ani, suedezul a fost imam într-una dintre principalele moschei suedeze, însă în ultimele 18 luni a ajutat opoziţia siriană şi a făcut trafic de arme, afirmă surse atât surdeze cât şi străine citate de post.
"Era foarte deschis în privinţa afacerilor privind aducerea de arme în Siria, în special în zona (oraşului) Homs", a declarat pentru postul de radio Raphaël Lefèvre, de la Universitatea Cambridge, care l-a intervievat în mai multe rânduri pe acest suedez în legătură cu traficul de armament. De asemenea, Lefèvre a scris despre fostul imam şi filierele organizaţiei sale prin care face trafic de armament într-un raport Carnegie, precizează postul. Cercetătorul precizează că suedezul i-a spus că a trimis arme în Siria prin organizaţia sa, ca oamenii să se poată apăra împotriva atacurilor regimului sirian.
De asemenea, organizaţia a postat pe canalul său de pe YouTube sute de clipuri în care apar luptători rebeli. Fostul imam conduce "afacerea", el asigurându-se că sunt cumpărate şi colectate arme în principal din Libia, dar şi din ţări europene ca Bosnia şi România, potrivit postului. Armele sunt transportate ulterior cu vaporul sau avionul în Turcia, de unde sunt introdus