Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băişanu: Ministrul de Finanţe să se preocupe mai mult de colectarea taxelor şi impozitelor

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 31 octombrie 2013 ·

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, îl pune la treabă pe colegul său de partid care conduce Ministerul de Finanţe, Daniel Chiţoiu. Băişanu i-a transmis de la Suceava lui Chiţoiu să se preocupe mai mult de colectarea taxelor şi impozitelor la bugetul de stat astfel încât să nu fie probleme cu plata salariilor şi a pensiilor şi nici să nu fie nevoie de creşterea fiscalităţii sau de introducerea de noi taxe şi impozite. Băişanu a ţinut să precizeze că el personal nu este de acord sub nici o formă cu majorarea taxelor şi impozitelor ci din contră susţine diminuarea acestora. „Deputatul Alexandru Băişanu transmite astăzi domnului Chiţoiu că are obligaţia de a colecta conform legislaţiei în vigoare taxele de la toţi cetăţenii României în mod corect. Orice adăugare de taxă este nepotrivită pentru momentul actual al dezvoltării României. Din contră eu susţin scăderea taxelor şi impozitelor şi mărirea numărului contribuabililor pentru ca presiunea să nu fie mare doar pe unii ci pe toţi cei care produc, care au venit şi care au plus valoare”, a spus Băişanu. Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, îl pune la treabă pe colegul său de partid care conduce Ministerul de Finanţe, Daniel Chiţoiu. Băişanu i-a transmis de la Suceava lui Chiţoiu să se preocupe mai mult de colectarea taxelor şi impozitelor la bugetul de stat astfel încât să nu fie probleme cu plata salariilor şi a pensiilor şi nici să nu fie nevoie de creşterea fiscalităţii sau de introducerea de noi taxe şi impozite. Băişanu a ţinut să precizeze că el personal nu este de acord sub nici o formă cu majorarea taxelor şi impozitelor ci din contră susţine diminuarea acestora. „Deputatul Alexandru Băişanu transmite astăzi domnului Chiţoiu că are obligaţia de a colecta conform legislaţiei în vigoare taxele de la toţi cetăţenii Rom

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%

HotNews acum 54 minute
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări, scrie AFP. Casa

USR a votat susținerea lui Nicușor Dan. Elena Lasconi spune că nu va renunța

Mediafax acum 58 minute
În cadrul ședinței Comitetului Politic din USR, 168 de persoane au votat pentru susținerea lui Nicușor Dan, iar 50 au votat împotrivă. Au fost șapte persoane care s-au abținut de la vot. Ședința a durat aproape 3 ore. Elena Lasconi a insistat în șed

Victor Ponta, după ce a fost somat de Marcel Ciolacu să se retragă: „Îl asigur că voi fi ales președinte și îl voi da afară”

HotNews acum o ora
„Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă rapid din funcția de premier – altfel îl voi da eu afară după ce ajung președinte!”, a reacționat joi, într-o declarație pentru HotNews, Victor Ponta, după ce Marcel Ciolacu i-a cerut anterior în cursu

Victor Ponta: Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier - altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge preşedinte/ Şi, spre deosebire de alţii, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare

News.ro acum 38 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta afirmă că Marcel Ciolacu ”ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier”, adăugând că, în caz contrar, îl va demite când va ajunge preşedinte. ”Şi, spre deosebire de alţii, n

Crin Antonescu adresează câteva întrebări instituţiilor statului, după declaraţia lui Ponta: Retrage-l, domnule Ghiţă, te face de râs, ne face de râs pe toţi! Românii merită să afle nivelul trădării!

News.ro acum 55 minute
Crin Antonescu adresează, joi, câteva întrebări instituţiilor statului, după declaraţia lui Victor Ponta că a decis în 2014 deschiderea Porţilor de Fier, pentru a salva inundarea oraşului Belgrad. El îl acuză pe Ponta de trădare: ”Retrage-l, domnule

Uniunea Europeană urmează să lanseze negocieri în vederea unui acord de liber-schimb cu Emiratele Arabe Unite, anunţă Ursula von der Leyen

News.ro acum 34 minute
Uniunea Europeană (UE) şi Emiratele Unite Arabe (EAU) urmează să lanseze negocieri în vederea unui acord de liber-schimb, anunţă joi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP. Uniunea încearcă să-şi diversifice tot mai mu

David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani) a câștigat al doilea titlu național în 2025, impunându-se în proba în care este campion olimpic en-titre, cea de 200 m liber. David Popovici nu va concura vineri la Campionatele Naționale de Seniori, Tineret și Juniori I-I

Ministerul Mediului, prezentând datele unui studiu: Conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de judeţe, în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun

News.ro acum 3 ore
Datele unui studiu realizat recent şi prezentat, joi de oficialii Ministerului Mediului, arată că în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun. Reprezentanţii Ministerului Mediului au anunţat, joi, rezultatele preliminare ale s

Prada a anunțat că va cumpăra Versace. Câte miliarde de euro sunt cheltuite în cea mai mare afacere de lux a anului

Libertatea acum o ora
Prada achiziționează Versace pentru aproape 1,4 miliarde de dolari, anunță The New York Times. Această tranzacție marchează cea mai mare achiziție din industria de lux a anului și semnalează încrederea continuă în brandurile italiene de prestigiu.

Gândul prezintă Best Of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache – vineri, 11 aprilie, de la ora 15.00

Gandul acum 2 ore
Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în BE

Vremea

București
acum

joi

1°/13°
vin.

-2°/11°
sâm.

3°/10°
dum.

6°/15°
Iasi
acum

joi

0°/6°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
Constanta
acum

joi

0°/13°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
Timisoara
acum

joi

2°/10°
vin.

-4°/15°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/19°