Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Malul mării - eternul platou de filmare din Cinematografia românească

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 ·

40 ani de filme româneşti şi tot atâtea producţii turnate la malul mării. Dobrogea este unul dintre cele mai generoase decoruri pentru un regizor, iar Constanţa în special a devenit parte din epoca filmului de aur din ţara noastră. Cele mai apreciate pelicule au folosit această zonă pentru cadrele naturale, dar şi pentru culoarea locală. Dacă întrebi un regizor sau un producător de film ce zonă din România ar alege pentru a-şi face un studio, Constanţa ar fi printre primele locuri. Au făcut-o deja marii regizori români, iar operele lor ne arată cum arăta zona în urma cu 5 sau 40 ani. Dobrogea vine cu câteva avantaje pentru un regizor. Marea Neagră este aproape, faleza poate fi locul romantic, plaja aglomerată din Mamaia este bună şi pentru aventură şi pentru acţiune, iar munţii Dobrogei sau pădurile din sud te transpun într-o altă lume. Tabloul este întregit de Delta Dunării, care vine şi ea cu imagini unice în Europa. Totul se află la mai puţin de două ore de mers cu o maşină.

Filmele româneşti care au făcut istorie s-au concentrat în primul rând pe malul mării. Apa nu a fost doar în background, ci a jucat şi un rol în peliculele marilor regizori români, alături de actorii cunoscuţi.

Anii '70 sunt cei în care Sergiu Nicolaescu descoperă litoralul. Pelicula "Zile fierbinţi" a fost caracterizată drept un film communist, dar imaginea Şantierului Naval Constanţa din urmă cu 38 ani este surprinsă foarte bine de fimul turnat într-un timp record.

Pe lângă Sergiu Nicolaescu, în film apar Vladimir Găitan, Marga Barbu, Mircea Albulescu sau Colea Răutu. Într-un interviu luat lui Nicolaescu de către Laurenţiu Mironescu, regizorul mărturiseşte că pelicula a fost un fel de obligaţie impusă de Partidul Comunist.

" - A fost treabă serioasă cu filmul acesta… E o poveste întreagă, în condiţiile în care n-am avut nicio intenţie s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Peste 1.500 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Care sunt zonele afectate de lucrări la rețeaua termică

Adevarul acum 17 minute
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

România, sub cupolă de foc! COD ROȘU de caniculă: temperaturi de peste 41 de grade la umbră

Cancan acum 17 minute
România, sub un nou val de căldură! Temperaturi extreme, nopți tropicale și furtuni izolate în perioada 21–28 iulie. Iată județele vizate! Un nou episod de caniculă lovește România în ultima decadă a lunii iulie, cu temperaturi care vor urca frecven

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 58 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°