Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, cu aproape 100.000 de angajaţi la nivel mondial, a închiriat 6.000 mp de birouri în nordul Bucureştiului şi a început recrutările în vederea dezvoltării unui centru de tehnologie în care până în 2016 vor lucra 500 de ingineri.
Mihai Ionescu, bancherul recrutat anul trecut de germani pentru a conduce operaţiunile Deutsche Bank de la Bucureşti, spune că până la finalul acestui an vor fi recrutaţi 50 de oameni, iar în martie 2014, când birourile închiriate în proiectul UpGround vor fi amenajate, echipa va ajunge la 250 de angajaţi.
Deşi nu au sucursală bancară la nivel loc, germanii au ales să dezvolte acest centru la Bucureşti în detrimentul altor trei capitale din regiune.
„Cel mai important criteriu care a stat la baza alegerii Bucureştiului pentru dezvoltarea acestui proiect îl reprezintă sursa de talent în domeniul industriei IT. Apoi, oraşul este suficient de aproape de Germania, în graniţele Uniunii Europene, are o infrastructură bună şi, în general, este un oraş favorabil dezvoltării afacerilor străine. Am depus şi o cerere pentru obţinerea unui ajutor de stat pe schema investiţiilor în sectorul IT, care este în analiză“, a declarat pentru ZF Mihai Ionescu.
Citiţi continuarea articolului aici
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.11.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.p