Meciuri spectaculoase, hore ale bucuriei dar şi lacrimi, acestea au fost o parte dintre ingredientele primei ediţii a turneului „Crâng Trophy” la minifotbal, la sfârşitul căruia Viitorul Buzău a ocupat locul III.
La sfârşitul săptămânii trecute, atât pe sinteticul de la CFR Arena, cât şi pe cel de la Club Calcetto, CS Viitorul Buzău a organizat prima ediţie a turneului „Crâng Trophy” la minifotbal, competiţie rezervată copiilor născuţi în 2005 şi mai tineri, la care au participat Prosport Focşani, Luceafărul Brăila, Sporting Vaslui, LPS „Mircea Eliade” Bucureşti, CS „Romeo Iamandi” Buzău şi Viitorul Buzău. În urma rezultatelor obţinute, „Crâng Trophy” a fost câştigat de o ma- nieră categorică de Prosport Focşani, singura echipă cu maximum de puncte. Podiumul a fost completat de Sporting Vaslui şi Viitorul Buzău. De altfel, ultimul meci al turneului, cel dintre Viitorul şi Sporting, a fost şi cel care a stabilit ierarhia finală. Un joc spectaculos în care buzoienii au avut, din păcate, mult ghinion, Dudu Caragea zguduind transversala porţii adverse la ultima fază a partidei şi implicit ratarea egalării şi a prin- derii „loteriei” penalty-urilor, unde şansele desemnării câştigătoarei erau egale pentru ambele formaţii. În aceste condiţii, Sporting Vaslui a câştigat cu scorul de 3-2 şi a reuşit astfel să termine turneul pe locul II, în timp ce elevii lui Vasile Tudose s-au consolat cu ultima treaptă a podiumului. Toate cele 15 partide au fost arbitrate excelent de Cristi Fliter, fapt scos în evidenţă la finalul competiţiei, mai ales de către reprezentanţii echipelor vizitatoare, un lucru care merită relatat, în contextul în care la astfel de turnee, în general „fluieraşii” ciupesc echipele „străine”. În altă ordine de idei, organizare ireproşabilă şi premii substan- ţiale, fiecare echipă participantă primind medalii, diplome, mingii şi cupe. Au