Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria a încheiat operaţiunea de scoatere din uz a instalaţiilor de producţie a armelor chimice.

Publicat in rfi, joi 31 octombrie 2013 ·

Siria a încheiat operaţiunea de scoatere din uz a instalaţiilor de producţie a armelor chimice. Anunțul are loc cu o zi înainte de termen.

Informația vine de la o sursă din cadrul organizaţiei însărcinate cu distrugerea arsenalului chimic sirian. AFP amintește că țara a predat pe 24 octombrie un program general de distrugere, care a permis să se stabilească planuri vizând o "distrugere sistematică, integrală şi verificată" a armelor chimice.

Acest program urmează să fie examinat de către Consiliul Executiv OIAC, care se va reuni la 5 noiembrie şi va utiliza acest document pentru a stabili, până pe 15 noiembrie, diferite date-limită pentru distrugerea definitivă a aresenalului chimic din Siria, ţară care a devenit în mod oficial stat parte la Convenţie pe 14 octombrie.

Organizaţia, care a primit Premiul Nobel pentru Pace la începutul lui octombrie, este însărcinată cu supervizarea distrugerii arsenalului chimic sirian în urma unei rezoluţii istorice a ONU. Această rezoluţie dispune ca aresenalul sirian să fie distrus până la jumătatea lui 2014 și a fost adoptată în urma unui acord ruso-american privind distrugerea arsenalului chimic sirian, care a îndepărtat ameninţarea unui atac american în urma unui atac chimic soldat cu morţi, comis pe 21 august lângă Damasc.

Misiunea de dezarmare chimică a Siriei este extrem de ambiţioasă şi periculoasă. Pentru prima dată în istoria instituţiei, personal OIAC efectuează o misiune într-o ţară aflată în plin război civil.

Siria a încheiat operaţiunea de scoatere din uz a instalaţiilor de producţie a armelor chimice. Anunțul are loc cu o zi înainte de termen.

Informația vine de la o sursă din cadrul organizaţiei însărcinate cu distrugerea arsenalului chimic sirian. AFP amintește că țara a predat pe 24 octombrie un program general de distrugere, care a permis să se stabilească planuri vizând

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°