Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Municipalitatea cere bani europeni pentru un centru de informare turistică

Publicat in Magazin Salajean, joi 31 octombrie 2013 ·

Primăria Zalău va depune la Direcţia de Gestionare a Fondurilor Comunitare pentru Turism din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, documentaţia în vederea obţinerii finanţării pentru realizarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Zalău. Bugetul cererii de finanţare, aprobată, de altfel, în ultima şedinţă a Consiliului Local, este de peste 191.000 de lei, din care 187.000 de lei reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, aproape 4.000 de lei, contribuţia de două procente din bugetul local, iar 300 de lei, cheltuielile neeligibile, ce vor fi acoperite în întregime de la bugetul municipiului.

„Dezvoltarea unui astfel de centru este o necesitate pentru Zalău, având în vedere dorinţa noastră de promovare a zonei, inclusiv a împrejurimilor, şi demersurile realizate până în prezent de către Primărie şi de alte instituţii şi organizaţii locale şi judeţene de a dezvolta turismul ca activitate economică”, consideră primarul Radu Căpîlnaşiu.

Acesta a mai precizat că reşedinţei de judeţ îi lipseşte un centru de informare şi promovare care să ofere informaţii relevante într-un sistem centralizat.

Viitorul Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică va funcţiona în Clădirea Transilvania, în fostul spaţiu al Ocolului Silvic „Stejarul”, în suprafaţă de 744 de metri pătraţi.

comments

Primăria Zalău va depune la Direcţia de Gestionare a Fondurilor Comunitare pentru Turism din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, documentaţia în vederea obţinerii finanţării pentru realizarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Zalău. Bugetul cererii de finanţare, aprobată, de altfel, în ultima şedinţă a Consiliului Local, este de peste 191.000 de lei, din care 187.000 de lei reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, apr

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum o ora
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 9 minute
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 3 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 3 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

George Simion: Nu vă certaţi cu prietenii, cu familia. Era foarte uşor să câştigăm alegerile doar arătând imagini din timpul pandemiei

HotNews acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a transmis un mesaj pentru susţinătorii săi şi i-a îndemnat să nu se certe cu prietenii, cu familia. El susține că era foarte uşor să câştige alegerile doar arătând imagini din timpul pandemi

Traian Băsescu, mesaj pentru diaspora: „Nimeni nu are dreptul să întoarcă ţara spre Est, oricâţi bani a trimis în ţară”

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, că respectă sprijinul dat de diaspora „ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţeleagă câteva lucruri. „Nicuşor Dan va fi Preşedintele Româ

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 9 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

MApN dezminte o nouă știre falsă care circulă în mediul online privind suspendarea unor drepturi salariale pentru militari: „E o tehnică de manipulare”

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dezvăluit o tentativă de dezinformare online legată de drepturile salariale ale militarilor. Potrivit News.ro, o postare falsă susţinea suspendarea unor beneficii începând cu 1 iunie.

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Reacţia Kremlinului / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

16°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/12°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

19°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°