Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nedumeriri, pentru că / Nu s-au precizat tipul şi marca instalaţiilor de încălzire

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 31 octombrie 2013 ·

Două instituţii vulcănene din Vulcan, una de învăţământ şi o alta de asistenţă socială, vor fi dotate cu centrale termice. Pentru aprobarea acestei investiţii a fost solicitat, printr-un proiect de hotărâre, acceptul prin vot al consilierilor locali.

Proiectul

„Achiziţie şi montaj centrale termice la Grădiniţa PP+PN Grădiniţa aferentă şcolii nr.6 şi Cantina de ajutor social din municipiul Vulcan” implică cofinanţarea investiţiei, din bugetul local, cu suma de 150.000 de lei. Un miliard şi jumătate pe stilul leului vechi. Montarea acestor două centrale termice se derulează, aflăm din nota de fundamentare, în cadrul programului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice în gospodăriile şi comunităţile cu venituri mici din România”, pe care Primăria Vulcan îl realizează în parteneriat cu UNDP – Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Parteneriat,

parteneriat, dar „Pentru implementarea acestui proiect - după cum aflăm din aceeaşi notă de fundamentare – este necesară cofinanţarea investiţiei din bugetul local cu suma de 150.000 de lei pe capitolul 65.02 - învăţământ şi cu suma de 15.000 de lei pe capitolul 68.02 – asigurări de asistenţă socială”. Când s-a dat liber la discuţii pe marginea proiectului nu l-am auzit pe niciun consilier local să comenteze ceva. Toţi au ridicat mâna şi au votat pentru.

Vreo doi au comentat,

însă, după aceea, pe hol. Ce naiba de centrală termică e asta de un miliard şi jumătate de lei?

s-a întrebat nu zic cine, fiindcă nu e frumos. Întrebare destul de justificată, nu zic, care nu ar fi apărut dacă primarul ar fi menţionat, în proiect, tipul şi marca aparaturii care va fi achiziţionată şi montată.

Două instituţii vulcănene din Vulcan, una de învăţământ şi o alta de asistenţă socială, vor fi dotate cu centrale termice. Pentru aprobarea acestei investiţii a f

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°