Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestatarul Claudiu Crăciun riscă ani buni de închisoare

Publicat in Ziua Veche, joi 31 octombrie 2013 ·

Mitingistul Claudiu Crăciun este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în formă agravantă şi tulburarea liniştii publice. El ar putea fi condamnat la o pedeapsă între doi şi şapte ani de închisoare.

Avocatul Daniel Ciuglea a anunţat joi, după ce Claudiu Crăciu a ieşit de la audieri, că acesta riscă între doi şi şapte ani de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri în formă agravantă şi tulburarea liniştii publice. În ceea ce îl priveşte, Claudiu Crăciun a precizat că a avut o discuţie tehnică şi intenţionează să colaboreze cu autorităţile.

„A fost o discuţie tehnică, colaborez cu organele de anchetă. Din nefericire, acest incident este exagerat, în condiţiile în care este de fapt un incident minor şi regretabil, pe care eu personal îl regret”, a spus Crăciun, citat de Mediafax.

Liderul protestelor anti-minerit este de părere că dosarul în care este cercetat penal este „instrumentat la presiuni guvernamentale exprimate public, care se reflectă atât în ce priveşte ancheta, cât şi în atitudinea provocatoare a forţelor de ordine”. Totuşi, ecologistul dă asigurări că protestele vor continua.

30 de persoane au venit la Secţia 10 de Poliţie din Bucureşti pentru a-i susţine pe Claudiu Crăciun, Alexandru Alexe şi pe ceilalţi învinuiţi din dosarul agresării ministrului liberal Daniel Barbu. Susţinătorii lui Crăciun au afişat un banner pe care scria „Asociaţia Viitorilor Deţinuţi Politici” şi au scandat „Uniţi, salvăm Roşia Montană”, „Peste tot poliţie, nicăieri justiţie” şi „Uniţi, salvăm toată România”.

Mitingistul Claudiu Crăciun este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în formă agravantă şi tulburarea liniştii publice. El ar putea fi condamnat la o pedeapsă între doi şi şapte ani de închisoare.

Avocatul Daniel Ciuglea a anunţat joi, după ce Claudiu Crăciu a ieşit de la audieri, că acesta riscă între doi şi şapte ani de înch

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum 2 ore
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum 2 ore
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 6 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Reacția Rusiei după atacul Israelului asupra Iranului: „Categoric inacceptabil”

HotNews acum 11 ore
Atac masiv al Israelului asupra Iranului care a decimat conducerea militară și a avariat grav instalațiile nucleare a fost neprovocat și reprezintă o încălcare a normelor ONU, a acuzat ministerul rus de Externe, citat de Reuters și agenția de stat r

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°