Abia rămăsesem numai noi trei, după ce plecaseră cele două porumbiţe trimise de Noe Nababul să ne instruiască şi ne-am apucat de răsfoit dosarele primite, doldora de zeci şi zeci de cópii de articole din ziare şi reviste, cópii ale anchetelor făcute de reporterii unor televiziuni, cópii ale analizele procurorilor, m-am plictisit după scurtă vreme, toată documentaţia putea fi interesantă dacă voiai să reconstitui crima, cu toate pistele ei incredibile, nu pentru o ficţiune. Cel puţin pentru mine, care n-aveam de gând să scriu despre crima aceea. Mă decisesem să scriu despre altceva. Am trântit dosarul pe măsuţa de lângă mine şi-am izbucnit,
am căzut în capcană ca proştii!
Veteranul, cu ochii scăpărând şi mai verzi, nu răbdă să nu mă apostrofeze,
domnul meu, limitează-ţi aprecierile la propria persoană, chiar dacă ai dreptate în principiu,
dar nici nu se stinse bine ecoul vorbelor lui şi Laura Firan izbucni,
ştii bine că are dreptate, am căzut de proşti.
Nu-i mai bine să vorbiţi pentru voi? nu se lăsă Veteranul,
adică vrei să spui că ţi se pare-n regulă? întrebă ea,
nu mi se pare, dar asta nu-nseamnă c-am căzut de prost,
fie, zi-i cum vrei, dar tot suntem într-o situaţie fără ieşire.
N-are rost să ne certăm, am încercat eu o împăcare, dacă tot de la vorbele mele izbucnise tensiunea, mai bine să analizăm ce e de făcut.
Nu ne obliga nimeni să continuăm, nu exista vreo penalizare, dar ar fi fost penibil să abandonăm după atâta tam-tam şi atâtea apariţii ale numelor noastre în presă. Mulţi şi-ar freca mâinile satisfăcuţi de neputinţa noastră şi, odată cu grimasele despre avertismentele care, chipurile, ar fi existat fără să le bage careva în seamă, ar curge valuri de întrebări deloc delicate. De ce s-au retras? Şi-au pierdut inspiraţia? Au dat de greu? Nu le mai convine suma enormă promisă câştigătorul
