Nuclearelectrica (SNN) a reconectat la reţeaua naţională de electricitate Unitatea 1, oprită duminică din cauza întreruperii alimentării unui circuit de comandă şi control.
"Activităţile de reconectare s-au desfăşurat respectând procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, fără niciun impact advers asupra populaţiei, personalului, instalaţiilor şi mediului", se arată într-un comunicat al companiei.
Reconectarea a avut loc în noaptea de miercuri de joi.
Nuclearelectrica a oprit duminică unul dintre cele două reactoare funcţionale, din cauza întreruperii alimentării unui circuit de comandă şi control, după ce săptămâna trecută cealaltă unitate (Reactorul 2) a fost deconectată de la reţea, pentru câteva zile, ca urmare a unor defecţiuni.
Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.