- Istoric - nr. 213 / 31 Octombrie, 2013 In anul 1924 se implinea un secol de la nasterea "Craiului Muntilor” si o jumatate de veac de la trecerea sa in eternitatea istoriei romanilor. Omagierea personalitatii sale, atunci, in conditiile noi, ale Romaniei reintregite, a fost complexa, de la manifestarile scolare, la amplasarea de busturi si statui si pana la amplele festivitati comemorative de la Tebea, onorate de prezenta Familiei Regale a tarii. Presa timpului a ilustrat sentimentul general de mandrie nationala provocat de amintirea acestui erou al romanilor transilvaneni, dar a sustinut si initiativele publice de ridicare a unor monumente intru cinstirea sa. Astfel, in publicatia "Muresul”, Anul III, Nr. 9, din 20 aprilie 1924, p. 1, regasim un articol evocativ (nesemnat), avand titlul de mai sus si care se constituie intr-o emotionanta schita de portret, cu punctarea calitatilor si a meritelor ale, dar si cu evidentierea destinului sau nefericit, urmarit fiind de ura neprietenilor, in viata, dar si dincolo de mormant. Iata, in extenso, textul acestui articol: "Sarmanul Iancu! Putini eroi ai nostri au avut soarte atat de trista, ca el. Inteligent, frumos, simpatic, cu maniere alese, cu avere frumoasa, si, ca advocat, cu cunostinte si legaturi intinse, el ar fi fost chemat sa ajunga foarte departe in viata si societate – un adevarat "craiu al muntilor”, a carui bogatie si fericire sa o fi invidiat toti, daca nu renunta el cu totul la binele si fericirea sa personala si nu se sacrifica cu desavarsire pentru binele neamului! Sunt cunoscute cuvintele rostite de marele erou, cand l-a intrebat colonelul baron Heydte, seful guvernului ardelean, ce dorinta ar avea pentru persoana sa? Intrebare la care Iancu a raspuns: «Pentru persoana mea nu doresc absolut nimic. M’am luptat pentru tron si pentru neamul romanesc, nu pentru favoruri personale.» Si totusi, un astfel de om