Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: PDL nu l-ar susţine garantat pe Antonescu drept candidat al dreptei, a vrut să ne rupă

Publicat in Ziua de Cluj, joi 31 octombrie 2013 ·

Preşedintele PDL Vasile Blaga întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, dacă PDL l-ar susţine pe Crin Antonescu drept candidat la Preşedinţie al dreptei, în eventualitatea în care USL s-ar desfiinţa, a răspuns: "Garantat, nu", deoarece a vrut să îi desfiinţeze pe democrat-liberali.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat că partidul pe care îl conduce a trecut la alegerea candidatului la prezidenţiale nu "la masa verde" - respectiv preşedintele partidului şi doi-trei colegi -, ci prin votul "poporului PDL-ist", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Dacă prezenţa la vot va fi cel puţin la nivelul celei din regiunea Nord-Est, cred că se vor prezenta la vot peste 200.000 de colegi din cei 300.000 pe care îi avem. Până la urmă, sute de mii de colegi pot să judece mai bine decât am fi putut-o face o mână de oameni. Cel care va fi desemnat deja va avea în spate voturile câtorva sute de mii de oameni. Eu sper ca membrii PDL să-l aleagă pe cel care să convingă întreaga dreaptă românească", a afirmat Blaga.

Acesta a adăugat că PDL este dispus să poarte discuţii cu formaţiunile care împărtăşesc aceleaşi valori, însă întrebat dacă partidul l-ar susţine pe Crin Antonescu drept candidat al dreptei la Preşedinţie, în cazul în care s-ar rupe USL, liderul PDL a răspuns: "Garantat, nu! Eu nu cred că există PDL-ist care l-ar vota pe Crin Antonescu, nu cred!".

Liderul PDL a spus că "doar doi oameni au vrut să desfiinţeze PD şi apoi PDL", respectiv Crin Antonescu şi Adrian Năstase.

"Doi oameni au vrut să ne desfiinţeze. La un moment dat, domnul Năstase, tezele de la Snagov dacă mai ţineţi minte, prin gura domnului Mihalache, care acum pare-mi-se că e liberal, şi al doilea Crin Antonescu. De altfel, noi ne dorim ca USL să rămână unit şi să-l susţină în continuare cu toate forţele pe domnul Crin Antonescu pentru alegerile de iarna viitoare, dar

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum 49 minute
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 40 minute
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

EVADARE ca-n filme din închisoare. Unde s-a putut ascunde un deținut, pentru a scăpa din pușcărie

Gandul acum o ora
Evadare ca-n filme din închisoare. Iată unde a putut să se ascundă un deținut, pentru a scăpa din pușcărie și unde a fost raportat acest caz incredibil. Un tânăr infractor, de doar 20 de ani, a pus la punct un plan ingenios de evadare din închisoare

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°