Cursa pentru desemnarea candidatului PDL la preşedinţie prin alegeri interne, în partid, mai are doar doi concurenţi, după retragerea Simonei Creţu. Acum “lupta” se va duce doar între Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă. După ce aproape Predoiu a ieşit învingător pe Regiunea de Nord-Est, cu 90% dintre voturile membrilor, la sfârşitul acestei săptămâni sunt alegeri în filialele din colţul de Nord-Vest al ţării, respectiv în judeţele Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa.
După informaţiile furnizate de PDL, aproximativ 20.000 de membri sunt aşteptaţi să îl voteze, dintre cei doi, pe cel pe care îl consideră cel mai potrivit să lupte la prezidenţialele din 2014.
Falcă şi predoiu sunt aşteptaţi să îşi prezinte programul în faţa colegilor lor de partid. Ei au luat la rând, joi, filialele din judeţele Bistriţa şi Cluj, după ce marţi şi miercuri au fost în celelalte patru judeţe din regiune. La evenimentul de la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, care a avut loc joi seară, a fost prezent şi preşedintele partidului, Vasile Blaga. În schimb, preşedintele filialei şi primar al Clujului, Emil Boc, a lipsit şi nici la scrutinul de sâmbătă nu va participa, deoarece este plecat din ţară. Vicepreşedintele pe Nord Vest este Ioan Oltean a explicat că în judeţul Cluj sunt cei mai mulţi membri, în jur de 5000. Oltean a mai spus că au fost organizate 46 de secţii de votare în mai multe localităţi din cele şase judeţe. Votarea va avea loc între orele 9.00 şi 17.00.
În opinia vicepreşedintelui PDL, fiecare candidat priveşte cu mare seriozitate aceste alegeri interne care sunt o “noutate absolută” în România. După Regiunea de Nord-Vest urmează Regiunea Centru (9 noiembrie), Vest (16 noiembrie), Sud-Vest (23 noiembrie), Sud-Est (30 noiembrie), Sud (7 decembrie) şi, în fine, Bucureşti-Ilfov plus diaspora, pe 14 decembrie.
Simona Creţu s-a retras di