ITM efectuează cercetări în cazul bărbatului intoxicat cu o substanţă gazoasă necunoscută.
Cercetările au continuat în cazul bărbatului care s-a intoxicat, în cursul zilei de marţi, cu o substanţă necunoscută. Damian B. era angajat al unei societăţi din zona Romanului, unde lucra ca lăcătuş mecanic. În momentul incidentului, acesta lucra la staţia de epurare din Traian.
“Victima era un angajat al unei societăţi din zona Romanului şi avea contract legal de muncă. În momentul producerii incidentului, acesta lucra la staţia de epurare, sarcina lui fiind de a pompa dejecţii semi-lichide în cisterna care urma să le împrăştie pe teren ca fertilizant. Un coleg a venit la staţia de epurare pentru a face plinul cisternei şi, după ce a constatat lipsa bărbatului, a început să îl caute. L-a găsit, ulterior, leşinat într-un cămin al reţelei de canalizare. A fost dus de urgenţă la spital, iar în momentul de faţă victima este declarată ca fiind în incapacitate de muncă. Urmează să fie efectuată o cercetare mai amănunţită, care va fi condusă de o comisie a unităţii la care era angajată victima, după care trebuie să prezinte un raport şi către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ”, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ.
În data de 29 octombrie, Damian B. a fost adus la Spitalul Roman şi a fost diagnosticat cu comă grad I/II, cauzată de intoxicaţia involuntară cu o substanţă necunoscută.
ITM efectuează cercetări în cazul bărbatului intoxicat cu o substanţă gazoasă necunoscută.
Cercetările au continuat în cazul bărbatului care s-a intoxicat, în cursul zilei de marţi, cu o substanţă necunoscută. Damian B. era angajat al unei societăţi din zona Romanului, unde lucra ca lăcătuş mecanic. În momentul incidentului, acesta lucra la staţia de epurare din Traian.
“Victima era un angajat al unei societăţi din zona Romanului şi a