Furturile fără precedent din casetele de valori ale unei bănci din Piteşti i-au pus pe jar pe poliţişti, dar şi pe alţi clienţi care aleg aceasta metodă de economisire. Aceştia din urmă trebuie să ştie că instituţiile financiare nu cunosc şi nu răspund de conţinutul acestor cutii.
O adevărată isterie s-a creat, în ultimele zile după ce 11 clienţi ai unei bănci din Piteşti au reclamat dispariţia unor sume de bani şi bunuri, în valoare totală de peste 1,5 milioane de euro, din casetele de valori.
Poliţia are deja doi suspecţi şi a alertat toate băncile din ţară să efectueze controale la sistemele de securitate. În lumina ultimelor evenimente, specialiştii le recomandă clienţilor să-şi ţină banii mai degrabă în depozite, la care primesc şi dobândă. Nu se plătesc despăgubiri
“Oricât ar fi comisioanele de mari, dobânda acoperă rata inflaţiei la depozite şi câştigul este asigurat”, a spus Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. În schimb, ca să închiriezi o casetă valorică la banca unde s-au reclamat pagubele costă 100 de lei pe lună, plus TVA, iar instituţia nu cunoaşte valoarea sumelor şi a bunurilor depozitate.
Contractul de închiriere precizează clar că banca se obligă să păstreze secretul operaţiunilor, motiv pentru care nu este în măsură să ateste conţinutul casetei de valori. Astfel, în cazul furturilor, este greu de stabilit valoarea pagubei, iar mai mult, reprezentanţii bănciilor susţin că, potrivit contractului, nu sunt obligaţi să plătească despăgubiri.