Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv. Curtea a respins astfel recursul comisarului, care solicita cercetarea în stare de libertate.
Decizia instanţei supreme, luată miercuri seară, este definitivă.
Prezent în instanţă, la judecarea recursului, Berbeceanu a declarat că e nevinovat, că nu deconspirat niciuna dintre percheziţiile în legătură cu care este acuzat de procurorii DIICOT.
"Cei aflaţi în gruparea informatorilor se întâlnesc cu tot felul de surse. De cele mai multe ori, acestea sunt persoane din mediul infracţional. Poliţiştii desfăşoară o activitate foarte periculoasă şi aşa se ajunge la marile dosare ale DIICOT", a spus Berbeceanu, în faţa judecătorilor instanţei supreme.
Acesta a mai spus că orice poliţist care vrea să reţină cât mai multe informaţii înregistrează discuţiile pe care le poartă cu aşa-zisele surse.
"Eu le înregistram cu reportofonul. (...) M-am întâlnit cu ei pentru a obţine informaţii. Ei mă căutau, ei veneau la mine. M-am întâlnit cu informatorii caracterizaţi şi nominalizaţi de unitatea de poliţie din care făceam parte, cât şi cu alte surse informative care nu erau nominalizate în scriptele Poliţiei", le-a mai spus Berbeceanu judecătorilor, cerându-le să-i dea posibilitatea de a se apăra în stare de libertate.
Fostul şef al Brigăzii de de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia a mai spus, în acelaşi context, că întâlnirile cu ambele categorii de persoane se desfăşurau într-un cadru conspirat, în locuri cât mai "dosnice şi întunecate" şi pe o perioadă cât mai scurtă.
De cealaltă parte, procurorul prezent la judecarea recursului a cerut instanţei să respingă acţiunea lui Berbeceanu, pe motiv că este neîntemeiată.
Berbeceanu a fost arestat preventi