Rugăciunea este o lucrare naturală a omului. Totuşi din cauza condiţiei noastre căzute trebuie nu numai să ne convertim, dar şi să învăţăm cum să urmăm calea care ne duce la Tatăl.

Rugăciunea este o lucrare naturală a omului. Totuşi din cauza condiţiei noastre căzute trebuie nu numai să ne convertim, dar şi să învăţăm cum să urmăm calea care ne duce la Tatăl.

E nevoie să ne gândim la ceea ce spunem în rugăciune. „Tatăl nostru!” Trebuie să spunem aceasta reflectând la sensul acestor cuvinte, pline de iubire filială …Ce vrea să spună „Tatăl”? E cel care mă iubeşte, Care se gândeşte la mine, care are iubire pentru mine. Tatăl „nostru” pentru că suntem cu toţi fraţi. Trebuie să spunem aceste cuvinte cu un sentiment de iubire pentru Dumnezeu şi pentru toţi oamenii. Nu trebuie să spun repede rugăciunea. Trebuie să reflectăm plini de emoţie, dar să nu ne pierdem în speculaţii reci. De fiecare dată ne gândim într-un mod existenţial la un alt sens al cuvântului, căci aceeaşi stare nu se repetă niciodată, este eterna reîncepere. Depinde de situaţia în care ne aflăm de fiecare dată.

Este necesar să punem şi o emoţie în rugăciune. dacă ne gândim la ceea ce spunem, este cu neputinţă să nu punem sentiment în rugăciune. „Tatăl nostru”: Tu mă iubeşti, în Tine mă încred. Adâncesc acest sentiment de încredere, această atracţie şi această iubire. Este o coborâre a minţii în inimă.