de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro
31 octombrie 2013 22:38
2 vizualizari
A-A+
Fostul şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri seara, recursul, ca fiind nefondat. Hotărârea este definitivă. Traian Berbeceanu este acuzat de procurori că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere.
Potrivit Mediafax, Traian Berbeceanu a spus, în faţa instanţei, că orice poliţist care vrea să reţină cât mai multe informaţii înregistrează discuţiile pe care le poartă cu aşa-numitele surse. “Cei aflaţi în gruparea informatorilor se întâlnesc cu tot felul de surse. De cele mai multe ori, acestea sunt persoane din mediul infracţional. Poliţiştii desfăşoară o activitate foarte periculoasă şi aşa se ajunge la marile dosare ale DIICOT. Eu le înregistram cu reportofonul. (...) M-am întâlnit cu ei pentru a obţine informaţii. Ei mă căutau, ei veneau la mine. M-am întâlnit cu informatorii caracterizaţi şi nominalizaţi de unitatea de poliţie din care făceam parte, cât şi cu alte surse informative care nu erau nominalizate în scriptele Poliţiei”, le-a spus Berbeceanu judecătorilor instanţei supreme, cerându-le să-i dea posibilitatea de a se apăra în stare de libertate.
Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia a mai spus că întâlnirile cu ambele categorii de persoane se desfăşurau într-un cadru conspirativ, în locuri cât mai “dosnice şi întunecate” şi pe o perioadă cât mai scurtă.
Procurorul: “Berbeceanu a pozat în poziţia de victimă”
De cealaltă parte, procurorul prezent la judecarea recursului a cerut instanţei să respingă acţiunea lui Berbeceanu, pe motiv că este neîntemeiată. “Berbeceanu a pozat în faţa dumneavoastră în poziţia de v