Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta lui Zvîncă: / Atragerea investitorilor şi cumpătarea

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 31 octombrie 2013 ·

► Dacă primarii din Vale nu gândesc pe termen lung, oraşele lor pot ajunge ca Aninoasa

Falimentul Aninoasei, este de părere Adrian David (UNPR), nu este cauzat doar de Ilie Botgros, ci şi de factori de natură economică şi socială, iar managementul defectuos în timpul perioadelor pre şi post criză economică a localităţii, cu girul consiliului local, a adâncit problemele Aninoasei.

Adrian Zvîncă (PNL), fost consilier local la Petroşani, în prezent consilier judeţean, este de părere că Aninoasa nu va fi un caz singular, dacă primarii nu gândesc pe termen lung, mai ales când se aruncă cu capul înainte pentru a contracta credite pe termen lung.

„Situaţia Aninoasei, care este una tragică, ar fi putut fi rezolvată şi cu implicarea autorităţilor de la nivel naţional, mai ales că primarul este de aceeaşi culoare politică cu a premierului. Nu ştiu de ce nu s-a putut rezolva şi altfel situaţia acestui oraş. Se puteau acoperi datoriile, erau, cu siguranţă, soluţii la care se putea apela până la falimentare. Aninoasa trebuie să reprezinte pentru noi toţi un semnal de alarmă. Mineritul nu este niciunde în siguranţă în Valea Jiului. Aşa cum s-a închis mina din Aninoasa, se poate închide oriunde. Fără un mare plătitor la bugetul local, situaţia oricărei localităţi se poate schimba. Tocmai de aceea, şi când am fost în consi-liul local, am fost împotriva creditelor pe termen lung. Trebuie să ne gândim exact la creditele contractate şi dacă investiţiile merită aceste sacrificii. Mandatul unui primar se finalizează după patru ani, dar datoriile rămân. Sunt de acord cu investiţiile, dar în limita în care ni le permitem”, a spus consilierul judeţean PNL.

Fiind anul trecut în opoziţie în consiliul local, Adrian Zvîncă a apreciat toate eforturile primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, declarând că, în comparaţie cu alte perioade precedente, Pe

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 29 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 42 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 40 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°