Gelu Dincă, comisarul-şef al Penitenciarului Poarta Albă, ne spune că Gigi Becali nu va avea parte de favoruri. Totodată, a afirmat că şansele ca acesta să muncească în afara puşcăriei sunt foarte mici.
Gigi Becali a reuşit să ajungă la Penitenciarul Poarta Albă, însă conducerea unităţii îi transmite că nu are prea multe motive de bucurie. "Dacă cineva crede că Becali a fost adus aici să i se facă nu ştiu ce favor, se înşală. Dreptul la vizită e acelaşi, plimbările sunt aceleaşi. L-am cazat la secţia noastră de la Valu lui Traian pentru că aici nu puteam să-i asigurăm o separare de ceilalţi deţinuţi deoarece avem foşti drogaţi şi din cei care nu «au toată ţigla pe casă». Într-o săptămână-două, comisia va analiza dacă poate fi scos la muncă, vom discuta şi cu el să vedem dacă vrea să muncească. Avem contracte la măturat străzi, sortat gunoi, săpat şanţuri, asfaltat. Probabil că prima oară va fi folosit în interior, aşa cum se procedează şi cu ceilalţi deţinuţi, este o perioadă de cunoaştere, să vezi dacă este serios, dacă îşi face treaba, dacă vrea să lucreze", ne-a declarat Gelu Dincă.
Plecatul din puşcărie, dificil
Comisarul-şef de la Poarta Albă ne mai spune că, potrivit legii, la un sfert din pedeapsă, se va analiza în comisia de individualizare a pedepsei, se va face o propunere şi se va înainta judecătorului delegat care va decide dacă Becali va trece la regim deschis. "Schimbarea regimului nu înseamnă neapărat şi schimbarea locului de muncă. Nu contează că el ar vrea să muncească în afara penitenciarului. Putem să-i schimbăm regimul într-unul mai uşor şi poate să rămână în acelaşi loc. Ca să plece să muncească în afară, depinde de noi, depinde de comportarea lui, de dovezile pe care ni le dă, de încredere, de participările lui la muncă, la activităţi de reintegrare. Avem oameni în regim deschis c