TIMIȘOARA. Consilierii locali au aprobat, joi, în cadrul unei ședințe extraordinare, proiectul care prevede desființarea garajelor fără autorizație dintre blocuri.
Nu cred că este bine să mai construim garaje în Timișoara și nici să le legalizăm pe cele care există. Vrem să punem în valoare mai bine spațiile dintre blocuri și evident că nu ne atingem de cele care au fost ridicate cu autorizație. Nu stăm în banii încasați de pe urma acelor garaje, interesul nostru este să facem mai aerisit spațiul dintre blocuri, a precizat primarul Nicolae Robu.
Conform hotărârii luate joi de către Consiliul Local, se sistează aprobarea de noi garaje și intrarea în legalitate a celor care până acum nu au ajuns să fie legalizate. Pe de altă parte, proiectul prevede desființarea garajelor fără autorizație.