Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a declarat, miercuri, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, că, în prezent, peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile, iar 4,5 milioane de persoane fizice însumează 7,5 milioane de credite.
Din datele oficiale al BNR, astăzi, 715.705 clienţi persoane fizice ai băncilor deţin restanţe mai mari de 30 de zile, implicit cu o sumă mult mai mică se află în curs de executare, a afirmat Dănescu, la dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice. El a arătat că ARB are câteva temeri faţă de o iniţiativă privind insolvenţa persoanelor fizice, arătând că o astfel de iniţiativă ar putea fi preluată, aplicată şi folosită prin lege împotriva legii. Potrivit ARB, o lege privind insolvenţa persoanelor fizice ar trebui să aibă la bază o cercetare şi acordul tuturor părţilor implicate - BNR, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi ARB -, fără să fie influenţată de „presiuni de natură politică” şi să nu fie afectată disciplina financiară.
Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a declarat, miercuri, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, că, în prezent, peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile, iar 4,5 milioane de persoane fizice însumează 7,5 milioane de credite.
Din datele oficiale al BNR, astăzi, 715.705 clienţi persoane fizice ai băncilor deţin restanţe mai mari de 30 de zile, implicit cu o sumă mult mai mică se află în curs de executare, a afirmat Dănescu, la dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice. El a arătat că ARB are câteva temeri faţă de o iniţiativă privind insolvenţa persoanelor fizice, arătând că o astfel de iniţiativă ar putea fi preluată, aplicată şi folosită prin