Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul a inventat un nou tip de baie de mulțime, în Soarelui, unde a inaugurat o stradă asfaltată

Publicat in Press Alert, joi 31 octombrie 2013 ·

Edilul şef Nicolae Robu a continuat şi astăzi campania de tăiere de panglici. De data aceasta locaţia aleasă a fost tocmai cartierul în care locuieşte, acolo unde panglica a fost tăiată doar parţial, având în vedere că lucrările nu au fost finalizate. Mai exact, jurnaliştii au fost duşi la strada Martir Eugen Nagy fosta Aleea Farului, acolo unde primarul spune că s-a pus asfalt pentru că oamenii ieşeau din maşini şi treceau pe pământ ca să ajungă în case. 132 de locuri de parcare au fost amenjate, unele la 45 de grade, altele lângă borduri, în funcţie de cum a permis spaţiul. Practic, din întregul proiect care prevede reamenajarea zonei şi construcţia unei piaţete în vecinătatea şcolii generale numărul 30, până acum a fost finalizată amenajarea străzii Martir Eugen Nagy şi a parcării de lângă viitoarea pieţetă.

Obsesia primarului pentru amenajările cu apă continuă. Acesta povestit că viitoare piaţetă va avea o fântână care va imita razele soarelui „pentru că ne aflăm în zona Soarelui”. Nici la această deplasare nu au lipsit fanii primarului. Remarcabil este faptul că edilul şef a primit mai multe laude de la cetăţenii care locuiesc în alte zone decât de la vecinii săi. Dacă o femeie s-a plâns că a alunecat pe corcoduşele de pe strada unde locuieşte și nu a mai putut merge la fitness, la sala de la şcoala 30, acolo unde primarul i-a evacuat pe deputatul PDL Alin Popoviciu şi pe celălalt afacerist care avea spaţiu închiriat, o altă doamnă s-a plâns de faptul că a fost dată în judecată de o vecină pentru că şi-a făcut modificări în apartament. Au fost şi oameni care l-au lăudat pe primar. Pe primul loc în topul solicitărilor a fost închiderea unui bar din zonă, afacerea despre care mai mulţi locuitori s-au plâns că le mănâncă liniştea noapte de noapte. Primarul a promis că se va ocupa de situaţie dacă nu prin închidere, atunci prin modificarea orarului de func

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°