Mulţi europeni au asistat uimiţi la efectul acţiunilor mişcării Tea Party în SUA. Curând, însă, şi Uniunea Europeană ar putea ajunge în aceeaşi situaţie.
n lucru de neînchipuit a devenit realitate: Tea Party - grupul populist şi conservator, mai ales în domenii precum cel fiscal, de guvernanţă şi apărare - a aruncat America într-o criză. Preşedintele Barack Obama a reuşit numai prin nişte eforturi uriaşe să pună capăt blocadei ("Shutdown") şi să împiedice intrarea în incapacitate de plată a SUA.
"America e departe. La noi n-ar fi posibil aşa ceva", gândesc mulţi europeni. "Greşit!", avertizează experţii. Nici în Parlamentul European nu este exclusă o blocadă a forţelor reacţionare.
Dacă populiştii de dreapta şi formaţiunile eurosceptice vor câştiga teren la alegerile din 2014, influenţa acestora în PE va creşte. Chiar şi dacă lucrurile ar sta astfel, Bruxelles-ul nu crede că eventualele alianţe nou-formate vor avea puterea de a îngenunchea Uniunea Europeană. Totuşi, temerile că şi comunitatea celor 27 ar putea fi ameninţată de o blocadă se înmulţesc pe zi ce trece.
"Şi-n prezent există grupuri care împiedică buna desfăşurare a activităţii în Parlament", declară eurodeputatul Franziska Keller. "Pe viitor, aceste acţiuni ostile s-ar putea intensifica, anumite iniţiative legislative ar fi blocate", adaugă politicianul ecologist.
Alianţa populiştilor de dreapta
Geert Wilders
Mai ales tabăra populiştilor de dreapta s-a mobilizat. Sub Marine Le Pen şi Geert Wilders, francezii şi olanezii şi-au propus o strânsă cooperare. Pe Twitter, Wilders a anunţat că ziua de 13 noiembrie este rezervată unei întâlniri cu Le Pen, reuniune care urmăreşte stabilirea unei strategii comune pentru alegerile europene.
Franziska Keller crede că cele două formaţiuni populiste vizează mai ales politica europeană în domeniul migraţiei şi azi