Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Germaniei: „Timişoara şi regiunea reprezintă un factor şi un punct foarte important în ceea ce priveşte investiţiile germane”

Publicat in Ziua de Vest, joi 31 octombrie 2013 ·

Excelența Sa Werner Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, se află într-o vizită de câteva zile în judeţul Timiş. Joi, acesta s-a întâlnit cu autorităţile judeţene, fiind prezenţi la întâlnire preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi subprefectul de Timiş, Liliana Oneţ, dar şi consulul Germaniei la Timişoara, Rolf Maruhn.

„Am discutat în primul rând problemele care trebuie să ne lege prin Consulatul Germaniei, etnicii germani, firmele germane de aici. Una dintre preocupări a fost partea de infrastructură şi a doua a fost învăţământul”, a spus Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Sunt 8.000 de firme mixte în Timiş şi 5.000 de firme cu capital străin. În jur de 1.000 de firme sunt cu profil german, componentă germană. Germania este cel mai mare investitor din judeţ, pe lângă cei 8.500 de etnici germani care trăiesc în Timiş.

„Există un număr mare de intreprinzători germani aici în regiune”

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti se află la Timişoara pentru prima dată şi va petrece câteva zile în regiunea de Vest. „Am discutat privitor la toate domeniile de colaborare care există între Timişoara şi Germania, şi investitori germani. Există un număr mare de intreprinzători germani aici în regiune, care au creat şi un număr mare de locuri de muncă. Aceşti întreprinzători sunt foarte mulţumiţi de condiţiile pe care le-au găsit aici în zonă. Am discutat şi despre provocările care există în domeniul infrastructurii, al transportului, care există la ora actuală şi probabil vor fi rezolvate”, a spus ambasadorul.

„Este foarte importantă colaborarea în ceea ce priveşte şcolile profesionale”

Ieri, Excelenţa sa a vizitat Liceul Lenau şi Centrul Cultural German, iar astăzi, joi, a discutat intensiv asupra sistemului de dezvoltare profesională în sistem dual. „Am căzut de acord că este foarte impor

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum o ora
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 59 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 46 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°