Prezidată de omul care a promis că vor curge laptele şi mierea în atletism, preşedintele Sandu Ion, Consfătuirea antrenorilor de la Complexul Olimpic Sydney 2000 s-a întins pe durata a trei zile (între 24 şi 26 octombrie) şi a avut rolul de a pune la punct toate mecanismele pentru progresul unui sport care a dezamăgit la CM de la Moscova din acest an – nicio medalie (Djibouti, Botswana şi Qatar au urcat pe podium). S-a pus sub microscop strategia pentrul sezonul 2013 – 2014, au luat cuvântul antrenori reputaţi precum Carol Şanta şi Teodor Agachi şi s-au prezentat materiale pentru dezvoltarea forţei, produse ale firmei TRX!
ProSport reproduce integral comunicatul de presă remis de purtătorul de cuvânt al federaţiei, Cristina Vladu, despre evenimentul de la Izvorani.
Pentru a pune într-un context mai larg informaţiile despre subiectele abordate, ProSport vă prezintă şi declaraţiile preşedintelui Sandu Ion, din timpul campaniei până după momentul în care a câştigat alegerile pentru şefia forului din strada Primo Nebiolo.
SUBIECTELE DEZBĂTUTE LA CONSFĂTUIREA NAŢIONALĂ DE LA IZVORANI, EVENIMENT LA CARE AU LUAT PARTE ŞI CARMEN TOCALĂ şi IOAN DOBRESCU
Organizată de către Federaţia Română de Atletism, Consfătuirea naţională anuală a antrenorilor s-a desfăşurat timp de trei zile (între 24-26.10), la Complexul Olimpic “Sydney 2000”, de la Izvorani, cu participarea a 143 de tehnicieni din toată ţara, şi a debutat cu prezentarea de către preşedintele FRA, Sandu Ion, a Strategiei FRA pentru sezonul 2013-2014. Prin această acţiune, federaţia şi-a dorit o informare complexă cu privire la noutăţile apărute în procesul de pregătire sportivă pe plan mondial. Este motivul pentru care au fost invitaţi lectori de marcă din ţară şi străinătate, care au supus atenţiei referate metodice, urmate de discuţii, lucrări care au suscitat interesul cursanţilor, preze