Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Număr dublu de morţi în accidentele în care au fost implicaţi transportatorii de mărfuri sau persoane

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 31 octombrie 2013 ·

Transportatorii de mărfuri şi persoane care circulă pe raza judeţului Suceava au fost implicaţi, în 2013, în primele nouă luni ale anului, în accidente rutiere foarte grave, care s-au soldat cu un număr dublu de decedaţi faţă de 2012.

Conform analizei de bilanţ a Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, transportatorii au fost implicaţi, în nouă luni, în 25 de accidente rutiere grave. Paradoxal, numărul de accidente a fost cu unul mai mic decât în 2012, însă consecinţele incomparabil mai grave. S-au înregistrat în acest an 18 morţi, cu nouă mai mulţi decât în 2012, şi 17 răniţi grav, cu 19 în minus faţă de aceeaşi perioadă din 2012.

Autovehiculele grele, de transport marfă, marea problemă de pe şoselele judeţului

Analiza poliţiei rutiere face referire la accidentele provocate de transportatorii de persoane, de taximetrişti, separat, şi de transportatorii de mărfuri.

Astfel, autovehiculele de transport pasageri au fost implicate în patru accidente cu trei morţi şi doi răniţi grav, taximetriştii în patru accidente cu un mort şi doi răniţi grav, iar transportatorii de mărfuri în 16 accidente, soldate cu 14 morţi şi 11 răniţi grav.

Statisticile arată, evident, că marea problemă a fost cu maşinile de transport marfă.

De altfel, în 2013, până acum, Suceava este judeţul din România în care transportatorii de mărfuri au provocat cele mai multe accidente grave.

Subcomisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a arătat că în încercarea de a fi reduse tragediile de acest gen au fost organizate acţiuni de control susţinute în rândul transportatorilor. În nouă luni de zile transportatorii de persoane au încasat 191 de amenzi, taximetriştii au primit 57 de amenzi, în timp ce transportatorilor de marfă le-au fost aplicate nu mai puţin de 510 sancţiuni contravenţionale.

Cauzele accidentelor

„A

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°