Iluzionistul şi cascadorul maghiar Harry Houdini (24 martie 1874 – 31 octombrie 1926) este recunoscut pentru evadările sale miraculoase din timpul numerelor de magie. I s-a spus „Harry Handcuff Houdini“ deoarece apela mai mereu la trucuri prin care să rămână blocat şi provoca publicul să se implice în reprezentaţiile sale.
Houdini s-a născut în Budapesta, în 1874, sub numele de Enrich Weisz, însă a emigrat în Statele Unite împreună cu familia când avea 8 ani. La vârsta de 9 ani apare pentru prima dată pe o scenă, interpretând un număr la trapez şi spunându-şi „Prinţul aerului“.
Mai târziu, împreună cu fratele său, Harry Houdini porneşte o carieră în lumea magiei. Până la vârsta de 20 de ani, face turul New York-ului cu mici momente de magie, după care se căsătoreşte şi se alătură unui circ, unde începe să îşi dezvolte trucurile de evadare. Devine renumit pentru abilitatea de a scăpa de cătuşele de poliţie şi de a evada din închisori. După ce îşi face un nume în America, Houdini îşi duce reprezentaţiile în Europa, unde îşi lărgeşte repertoriul: reuşeşte să se elibereze din cămăşi de forţă şi să iasă din sicrie. În 1904, mii de oameni l-au urmărit încercând să scape de nişte cătuşe comandate de la Londra Daily Mirror. Houdini a ţinut mulţimea în suspans pentru mai bine de o oră.
Mai târziu, iluzionistul îşi duce munca în sfera cinematografiei, unde fondează „The Film Development Corporation“. A produs o serie de filme, însă a abandonat acest domeniu deoarece nu îi aducea venituri substanţiale. Pentru meritele sale, Houdini a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor de la Hollywood.
Houdini încercând să scape din strânsoarea cămăşii de forţă
În 1920, Harry Houdini începe să se intereseze de ocultism, încercând să-i demaşte pe magicienii şi pe spiritualiştii falşi. Pregătirea şi profesionalismul