Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele informaţii despre Android 4.4 KitKat îl prezintă orientat pe dispozitive ieftine şi gadgeturi „de purtat“

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 ·

Android 4.4 KitKat este ultima versiune anunţată de către Google, dar încă nelansată oficial. Va debuta până la finalul anului, iar acum mai apar câteva detalii despre acesta. Cuvintele de ordine sunt: „stop fragmentare“ şi „liber la gadgeturi de purtat“.

Potrivit lui Amir Efrati, fost reporter „The Wall Street Journal“, prin Android 4.4 KitKat, Google va încerca să mai reducă din fragmentare prin optimizarea sistemului de operare pentru dispozitivele mai ieftine, iar gadgeturile „de purtat“ vor fi de asemenea „împrietenite“ cu această versiune. Google Glass rulează o versiune modificată de Android, dar în viitor s-ar putea ca astfel de gadgeturi să funcţioneze cu versiuni ca cele de smartphone sau tablete.

Efrati susţine că Android 4.4 KitKat va gestiona mai bine memoria RAM, în special pe dispozitive care n-au decât 512MB, iar actualizarea se va concentra pe acea mare parte a dispozitivelor cu Android care rulează încă versiuni mai vechi decât Jelly Bean. În iulie, notează The Verge, directorul tehnic al Mozilla Brendan Eich a spus că Android 4.0 şi mai sus sunt prea încărcate pentru ca telefoanele ieftine să le poată rula.

Mai mult, Android 4.4 KitKat va fi orientat şi spre ceasuri inteligente, domeniu în care se speculează că intră şi Google. Astfel, atenţia se dă consumului de energie şi suportului de senzori, cum ar fi unul care monitorizează parcursul utilizatorului prin contorizarea paşilor şi unul care monitorizează poziţia dispozitivului în funcţie de câmpul magnetic. În plus, Efrati susţine că telefoanele şi gadgeturile cu Android 4.4 KitKat vor fi optimizate pentru plăţile contactless, care se folosesc de conectarea prin NFC.

Pentru dezvoltatori e şi o altă veste bună, Google le va permite să folosească toată dimensiune ecranului, fără să mai fie bara de notificări prezentă. Cât despre economisirea bateriei, Efrati a afirmat că gad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 11 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 32 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 25 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 36 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 44 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 14 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°