Costel Pantilimon a profitat din plin de forma mai puţin bună a lui Joe Hart şi a fost titular în echipa lui City contra lui Newcastle. Echipa sa merge mai departe în competiţie graţie golurilor marcate de Dzeko şi Negredo în prima repriză de prelungiri. Evoluţia goalkeeper-ului român a fost una fără greşeală, reuşind să păstreze poarta curată pe durata celor 120 de minute.
"Pantilimon este un portar bun şi acest meci a fost cu siguranţă unul foarte important pentru el, mai ales că ştie că el este titularul pentru Cupa Angliei şi Cupa Ligii Angliei. Încă nu m-am gândit pe cine voi folosi etapa viitoare, cu Norwich. M-am gândit doar să câştig meciul cu Newcastle, atât. De azi o să încep să analizez cine va juca în weekend", a spus Pellegrini la finalul partidei. Intervenţiile lui Pantilimon din meciul cu Newcastle l-au propulsat pe acesta în echipa rundei în Cupa Ligii, alături de Chicharito Hernandez (Manchester United), Juan Mata, Azpilicueta (ambii de la Chelsea) sau Sigurdsson (Tottenham).
Nota pe care a primit-o Pantilimon pe site-ul Goal.com este 4, fiind la egalitate cu Sigurdsson şi Chicharito şi peste Mata (3.5), Lescott (3), sau Azpilicueta (3).
Newcastle a avut ocazii foarte bune, dar au fost oprite de Pantilimon, care pune presiune pe Joe Hart prin evoluţiile sale. E clar că jocul său se îmbunătăţeşte
Edin Dzeko, atacant Manchester City
Costel Pantilimon a profitat din plin de forma mai puţin bună a lui Joe Hart şi a fost titular în echipa lui City contra lui Newcastle. Echipa sa merge mai departe în competiţie graţie golurilor marcate de Dzeko şi Negredo în prima repriză de prelungiri. Evoluţia goalkeeper-ului român a fost una fără greşeală, reuşind să păstreze poarta curată pe durata celor 120 de minute.
"Pantilimon este un portar bun şi acest meci a fost cu siguranţă unul foarte important pentru el,