Săptămâna trecută, pe masa de lucru a Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Buzău s-a aflat un caz aparte, cu implicare majoră din partea primului om al comunei Stâlpu, primarul fotbalist Stelian Gioabă. Mai exact, înaintea partidei de seniori Voinţa Limpeziş – Unirea Stâlpu din cadrul etapei a 7-a a Ligii a IV-a, observatorul a adus la cunoştinţă jucătorului Marian Păduraru (U. Stâlpu), care se „încălzea” alături de colegii lui, că nu are drept de joc, fiind suspendat, după un incident petrecut în urmă cu aproximativ trei săptămâni, pentru o perioadă de 6 luni.
Reacţia lui Păduraru a fost atunci una extrem de violentă, cu jigniri, injurii şi încercare de lovire a oficialului. Mai mult, în ajutorul celui atenţionat a sărit şi căpitanul echipei, nimeni altul decât Stelian Gioabă, care pur şi simplu a incitat la violenţă prin ameninţările şi injuriile îndreptate împotriva observatorului. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, însă pentru cei doi jucători el a continuat în această săptămână la Comisia de Disciplină unde s-au prezentat pentru a se apăra.
Chiar dacă şi aici s-a adresat cu un vocabular greu de reprodus observatorului, respectivul a fost „tras pe dreapta” doar 3 etape, la care se adaugă amenda de 200 lei.
În schimb, „subalternul” lui, Marian Păduraru, s-a ales cu alte 3 luni de suspendare şi o amendă de 200 lei, pe lângă cele 6 luni de suspendare primite pe 8 octombrie. Să sperăm că va avea timp să mediteze asupra faptelor sale în această perioadă!●
Săptămâna trecută, pe masa de lucru a Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Buzău s-a aflat un caz aparte, cu implicare majoră din partea primului om al comunei Stâlpu, primarul fotbalist Stelian Gioabă. Mai exact, înaintea partidei de seniori Voinţa Limpeziş – Unirea Stâlpu din cadrul etapei a 7-a a Ligii a IV-a, observatorul a adus la cunoştinţă jucătorului Marian Păduraru (U.