La inițiativa consilierului local liberal Ciprian Bucur, ajutoarele alimentare venite de la Uniunea Europeană, pentru familiile cu venituri modeste, vor fi livrate acasă pentru perosanele netransportabile, de către voluntari din cadrul organizației de tineret a PNL.
„Această inițiativă vine ca urmare a întâlnirilor săptămânale pe care le avem cu vârstincii din Brașov, iar ei au ridicat această temă a voluntariatului. Cum la nivel național există o problemă cu distribuirea acestor ajutoare alimentare, am realizat un protocol cu Direcția de Servicii Sociale a Primăriei, pentru distribuirea ajutoarelor alimentare. De mâine vom începe această acțiune în Stupini și va continua până la sfârșitul anului. Mai mult, mai acem ca partener alături de noi și Asociația «Un pas spre viitor», al cărei președinte, Florin Cătănescu, a promis că ne va ajuta cu voluntari“, a declarat astăzi Ciprian Bucur.
Asociația „Un pas spre viitor“ a primit, la sfârșitul lunii mai 2013, cu titlul gratuit, tot la inițiativa lui CIrpian Bucur, un cămin care era într-o stare jalnică, de la fost Liceu Rulmentul, unde în prezent se lucrează pentru amenajarea unor locuințe pentru tinerii care părăsesc centrele pentru minori și care nu au o familie și nu își pot face un rost în viață. „Practic, ei întorc un serviciu comunității, de la care au primit acel imobil. Voluntarii Asociației vor ajuta angajații Primăriei să pregătească pachetele cu alimente, în timp ce fucnționarii vor pregăti hârtiile pentru persoanele care vin să-și ridice alimentele la punctul de distribuție din Carfil“, a precizat Bucur.
La nivelul municipiului Brașov sunt peste 7.000 de persoane netransportabile, iar până la această oră și-au primit ajutoarele alimentare de la UE în jur de 600.
La inițiativa consilierului local liberal Ciprian Bucur, ajutoarele alimentare venite de la Uniunea Europeană, pentru familii