Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un prezentator TV predă cursuri pentru tătici

Publicat in Libertatea, joi 31 octombrie 2013 ·

N-ai zice, când îl vezi la pupitrul ştirilor, că mearge de-a buşilea, că îi place să se joace şi, mai ales, că îi învaţă pe alţi tătici să comunice cu bebeluşii lor.

Daniel Osmanovici este tată, sau așa cum punctează el, un tată începător. Prezentatorul Observatorului de week-end de la ora 6.00, 13.00 și 16.00, scrie pe site-ul personal www.tataincepator.ro despre cum e să fii tată, despre provocările vieții de părinte, dar și despre bucuriile și împlinirile pe care i le aduce Tea- Erica, fetiță lui de doi ani.

«A fi părinte nu este un lucru ușor. De fapt greul începe din momentul în care cuplul se gândește la a avea un copil. Uneori cei doi își dau seama și sunt pregătiți pentru ce urmează să li se întâmple, alteori sunt luați pe nepregătite. Un copil îți schimbă viața complet. Relația din cuplu nu va mai fi aceeași, realatia cu părinții, cu prietenii, cu lumea intră într-o nouă fază. La noi ... informarea cu privire la sarcină, consultarea unor cărți de specialitate sau a unor specialiști, urmărirea unor cursuri de puericultură sau parenting este ori ignorată, ori considerată moft. La noi merge "mă descurc io cumva, ai mei cum de m-au crescut!". Problema este că lucurile de bază sunt aceleași, doar că restul este schimbat. Vreau să ne vedem, noi tații, părinții, și să discutăm, să ne lămurim, să schimbăm impresii să ne învățam unii pe alți pentru a ne fi mai ușor, pentru a le fi copiilor noștri mai ușor A», spune Daniel Osmanovici. Tocmai de aceea, în cadrul Târgului Baby Boom show, Daniel așteaptă tații, cât și mamele, să afle împreună toate secretele meseriei de părinte, în cadrul Atelierului"Tata începător" moderat de prezentator.

Cei care doresc să se înscrie, o pot face pe link-ul următor http://tinyurl.com/ateliertataincepator. Târgul Baby Boom show va avea loc în perioada 7-10 noiembrie, la Romaero Băneasa.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 10 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°