Siria a încheiat operaţiunea de scoatere din uz a instalaţiilor de producţie a armelor chimice. Anunțul are loc cu o zi înainte de termen. Siria a predat pe 24 octombrie un program general de distrugere, care a permis să se stabilească planuri pentru o "distrugere sistematică, integrală şi verificată" a armelor chimice.
Informația vine de la o sursă din cadrul organizaţiei însărcinate cu distrugerea arsenalului chimic sirian (OIAC). AFP amintește că țara a predat pe 24 octombrie un program general de distrugere, care a permis să se stabilească planuri vizând o "distrugere sistematică, integrală şi verificată" a armelor chimice.
Acest program urmează să fie examinat de către Consiliul Executiv OIAC, care se va reuni pe 5 noiembrie şi va utiliza acest document pentru a stabili, până pe 15 noiembrie, diferite date-limită pentru distrugerea definitivă a arsenalului chimic din Siria.
Organizaţia, care a primit Premiul Nobel pentru Pace la începutul lui octombrie, este însărcinată cu supervizarea distrugerii arsenalului chimic sirian, în urma unei rezoluţii istorice a ONU. Această rezoluţie dispune ca arsenalul sirian să fie distrus până la jumătatea lui 2014 și a fost adoptată în urma unui acord ruso-american, care a îndepărtat ameninţarea unei intervenţii militare a SUA în urma unui atac chimic soldat cu morţi, comis pe 21 august lângă Damasc.
Misiunea de dezarmare chimică a Siriei este extrem de ambiţioasă şi periculoasă. Pentru prima dată în istoria instituţiei, personal OIAC efectuează o misiune într-o ţară aflată în plin război civil.
Siria a încheiat operaţiunea de scoatere din uz a instalaţiilor de producţie a armelor chimice. Anunțul are loc cu o zi înainte de termen. Siria a predat pe 24 octombrie un program general de distrugere, care a permis să se stabilească planuri pentru o "distrugere sistematică, integrală şi verificată"