Ce poţi spune despre cineva care vrea să facă o călătorie lungă cu o maşină a cărei direcţie dă să se rupă sau sunt semne că va rămâne fără frâne? Că este iresponsabil? E puţin spus.

În fapt face fiecare ce vrea cu viaţa lui, dar nu are acest drept atunci când prin ceea ce face pune în pericol viaţa, sănătatea, onoarea altcuiva, ale altora. Cu cât o decizie de ordin social este luată la un nivel social mai înalt cu atât consecinţele sunt pentru mai mulţi oameni, iar sus de tot, pentru întregul popor. Cât de importante şi cu ce consecinţe se plătesc bruscările sociale poate să exemplifice şi să explice orice român de peste 45 de ani. Societăţile împlinite, cele care îşi fericesc cetăţenii cu bunăstare şi siguranţă existenţială gen Anglia, Ţările Nordice, Canada, SUA, Elveţia etc., au avut grijă prin politicieni, care au gândit cu capul de sub pălărie, ca orice transformare să fie lină. Vreţi un alt exemplu? România a trecut brutal de la o formulă socială la altă formulă socială. China a avut grijă ca trecerea să fie lentă, treptată, fără zguduiri şi "tăieri de coadă". Rezultatul? România este falimentară, a ajuns o colonie nenorocită. China este a doua economie a lumii şi va fi prima. În privinţa statului, lucrurile stau la fel. Din frământata istorie a Europei, veche sau recentă, fiecare poate găsi exemple. Cel mai revelator exemplu, pe care l-am mai dat este cel al Iugoslaviei, a fostului stat iugoslav. Mişcarea fatală a fost formula statală a preşedinţiei rotative, adică prin rotaţie fiecare republică să desemneze un preşedinte cu puteri depline într-o republică prezidenţială. Se ştia de tendinţele centrifuge ale croaţilor, de sângeroasele relaţii dintre croaţi şi sârbi, dar au fost minimalizate: „Ei nu mai este ce a fost", „lumea este alta... democraţia... fâs". La prima ocazie preşedintele croat a deschis cutia Pandorei şi statul s-a dezmembrat, scăldându-s