Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni (FAB) din România lansează campania „Împreună în Europa”, pentru informarea studenţilor despre importanţa Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, transmite IPN.
În cadrul a două conferinţe, pe 8 şi 15 noiembrie, la Cluj-Napoca şi Constanţa, tinerii vor fi îndemnaţi să susţină parcursul european al Republicii Moldova, va fi lansat un spot video şi vor fi distribuite pliante despre summit. Acţiuni similare vor avea loc şi la Chişinău.
Preşedintele FAB Dumitru Cotruţa, consideră că parafarea Acordului de Asociere va impulsiona dezvoltarea ţării în toate sferele vieţii sociale, economice şi culturale.
„Ca urmare a deschiderii zonei de comerţ cu UE, va avea loc creşterea bugetului de stat şi a PIB-lui pe cap de locuitor. De asemenea, vor fi create locuri noi de muncă. Tinerii vor avea acces la o educaţie mai bună“, a spus Cotruţa.
Vicepreşedintele FAB, Constantin Cernega, a mai spus că acţiunile de informare despre perspectiva europeană a Republicii Moldova vor continua şi după summitul din 29 noiembrie.
Federaţia Asociaţiilor Basarabeni din România este formată din 14 asociaţii de tineri din diferite centre universitare de peste Prut.