Companiile de asigurări ar trebui să se focuseze mai mult pe crearea unor businessuri profitabile şi să nu ţintească doar creşterea primelor subscrise şi a numărului de clienţi, pentru că altfel industria nu va evolua şi se va învârti continuu într-un cerc vicios, consideră Mihai Tecău, preşedintele directoratului Omniasig, a doua companie din piaţa asigurărilor generale.

WikiZF: Profilul companiei Omniasig
„Asigurătorii trebuie să sfârşească odată goana după venituri care nu generează profit. Trebuie să avem creştere sustenabilă, nu doar avansuri ale primelor brute subscrise lipsite de rezultate financiare pozitive. Trebuie închis acest cerc vicios. E nevoie de tarife echilibrate care să reflecte riscurile asumate“, a afirmat Tecău
Şeful Omniasig consideră că anii de criză au accentuat diferenţele între tarifele practicate de asigurători, iar goana după clienţi a împins multe companii într-o competiţie acerbă bazată pe preţuri cât mai joase, în special la asigurările de răspundere civilă auto (RCA).
Asigurătorii au încercat în ultimii ani să-şi construiască o masă critică de clienţi cu ajutorul poliţelor auto obligatorii oferite la preţuri foarte mici, în speranţa că urmând această strategie vor reuşi să le vândă şi alte produse. Abordarea nu a avut succes însă, iar companiile şi-au văzut sacrificată profitabilitatea în detrimentul unor venituri mai mari pe termen scurt. „RCA-ul e dificil de controlat, daunele şi frecvenţa apariţiei