Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO!!! Reumatologia se mută în bucătăria Spitalului de Boli Contagioase

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 31 octombrie 2013 ·

Primiţi pană acum într-o clădire cu risc seismic ridicat, bolnavii sunt aşteptaţi de săptămana viitoare în spaţii moderne din corpul nou al spitalului Secţia de reumatologie a Spitalului Mare se mută la etajul I din corpul C al clădirii, iar baza de tratament şi ambulatoriul se vor regăsi la etajul I şi la parterul corpului D, corpuri unite u cabinetele de masaj pentru femei şi bărbaţi au fost poziţionate la parter astfel încat maseurii, care prezintă un handicap de vedere, să nu fie puşi în dificultate u activitatea în secţie va fi reluată cel mai probabil de miercurea viitoare

Condiţii normale de tratament în secţia de reumatologie a celui mai mare spital din judeţ. Constantin Mandrilă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sfantul Pantelimon” Focşani, a făcut ieri o prezentare a spaţiilor din cadrul Spitalului de Contagioase, care se află vis-a-vis de Serviciul de Ambulanţă Judeţean, în care se mută secţia de reumatologie şi baza de tratament. Noul spaţiu îndeplineşte toate condiţiile pentru ca bolnavii să beneficieze de tratamentele de care au nevoie pentru a se repune pe picioare, aceasta şi în condiţiile în care vorbim despre un spaţiu care a fost inaugurat în 2010. Astfel, secţia de reumatologie cu 20 de paturi se mută la etajul I din corpul C al clădirii, iar baza de tratament şi ambulatoriul se vor regăsi la etajul I şi la parterul corpului D, corpuri unite. Bolnavii vor fi găzduiţi în cele şase saloane dotate cu grup sanitar propriu şi trei rezerve, iar spaţiile pentru baza de tratament au fost delimitate în mod corespunzător: cabinet parafină, cabinet ultrasunete, ionizări etc. Cabinetele de masaj pentru femei şi bărbaţi au fost poziţionate la parter astfel încat maseurii, care prezintă un handicap de vedere, să nu fie puşi în dificultate în momentul în care vin la muncă.

“De marţi sau miercuri vor veni bolnavii în această locaţie” @N_

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 51 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 10 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 41 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°